Poetul M.R.P. era un om practic. Gospodar, îi punea imediat la treabă pe onirici. Să dreagă o ulucă. Să plivească buruienile. Să care apă.
Când veneau în vizită la Văleni, îi silea să adune mucurile de pe jos, dacă fumau - le arăta răutăcois cu degetul lui tiranic poeţilor din grupul literar al „Oniricilor", numiţi astfel de Miron. Care îi lăuda, ca pe nişte băieţi fini ce erau, avându-l şef de generaţie pe... Dumitru Ţepeneag -, slăbiciunea lui Miron Radu Paraschivescu...
Nu mai ţin minte dacă ei fuseseră de faţă la transportarea pietroiului uriaş din mijlocul Teleajenului. O stâncă de vreo trei-patru tone... Miron îi pusese pe muncitorii de la primărie să-l care - oniricii cred că erau ocupaţi cu poeziile lor -, nu era o muncă la care să-i fi pus...
Ideea lui M.R.P. era să fie cărat pietroiul până la livada lui întinsă de meri care se afla la vreun kilometru distanţă de albia râului. Ei îi spuneau lui Miron FARAONUL M.R.P. - şi el voia să fie pus pietroiul drept în mijlocul livezii lui, nu ca lespede de mormânt, ci ca loc de meditaţie şi de ordine absolută... în Absolut. Oniricii nu aflaseră că-i poreclisem Keops - ei erau doar nişte băieţi felahi ai lucrărilor mărunte...
Să te apuci să rostogoleşti ditamai pietroiul, să-l cari şi obiectul să alunece îndărăt mereu şi mereu făcând să râdă zeii de tine, cum râdeau ei de Sisif altădată...
Găsise un camion al primăriei, să care pietroiul, un amărât de Zil, tocmit pe două kile de ţuică de Văleni să târască acel obiect de cult, cum îi zice Miron...
Camionul scotea un răget mare, ciclopic - abia reuşise să-l mişte din mijlocul apei adâncă de nici o jumătate de metru...
Auzisem un pârâit grozav şi un trosnet - „nu se poate dom' Miron... -, auzisem printre pauze... rup camionul..., mă nenorociţi!.."
„Dă-i în
