Premiile Niram Art 2010, etapa nominalizări
Revista Niram Art, impreună cu Editura Niram Art, organizează cea de a Doua Ediţie a Premiilor Niram Art, care cuprinde mai multe secţiuni: Literatură (Roman/Eseu/Poezie), Pictură, Fotografie, Sculptură, Promovare Artistică şi Teatru. Festivitatea de decernare a Premiilor va avea loc la Madrid, pe data de 29 mai 2010. Evenimentul este organizat cu sprijinul Gărzii Reales Tercios din Spania.
In anul 2009, a avut loc Prima Ediţie a Premiilor Niram Art pentru Poezie, in colaborare cu ICR Madrid, care a recunoscut meritele a doi poeţi români (Ioan Es. Pop şi Claudiu Komartin) şi a două poete spaniole (Lola Con şi Carmen Rubio).. Premiul Editurii Niram Art este de 6.000 de euro. Pe langa Premiile şi Trofeele decernate de revistă, Editura Niram Art va oferi un premiu in valoare de 6.000 de euro unui scriitor spaniol, desemnat câştigător al Concursului "Eminescu văzut de spanioli". La ediţia 2010 a Premiilor acordate de Revista Niram Art, au fost nominalizaţi artişti, scriitori, regizori de teatru şi promotori culturali din România, Spania, Armenia, Elveţia şi Mexic. Câştigătorii vor primi trofee artistice, realizate de artistul plastic Bogdan Ater.
La secţiunea Roman/Eseu, nominalizaţii pentru Trofeul Mihail Sebastian sunt scriitorii români Gabriela Adameşteanu (Dimineaţa Pierdută; Cartea Românească, 1984/ Lumes 2009), Nicolae Breban (Profeţii despre prezent. Elogiul morţii; Polirom, 2009), Dan Lungu (Sunt o babă comunistă!; Polirom, 2007, PRE-TEXTOS, 2009), Varujan Vosganian (Cartea Şoaptelor, Polirom, 2009/ in curs de publicare la PRE-TEXTOS).
Nominalizările la Secţiunea Poezie se impart intre România şi Spania, românii fiind Dan Coman, Dan Herciu, Elena Vlădăreanu, Răzvan Ţupa (la Trofeul Niram Art) şi Ion Mureşan, Alexandru Muşina şi Varujan Vosganian (la Marele Premiu Niram Art, Trofeul Tristan Tzara