Europarlamentarul PSD+PC Sabin Cutaş a depus, miercuri, o declaraţie scrisă aferentă dezbaterii din plenului Parlamentului European referitoare la "Regulamentul privind exceptarea pe categorii a autovehiculelor", potrivit unui comunicat remis redacţiei.
El şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la eliminarea anumitor clauze ale actualului regulament în vigoare în sectorul automobil, atrăgând atenţia asupra consecinţelor negative pe care acest lucru l-ar putea avea asupra Întreprinderilor mici şi mijlocii din sector şi asupra pieţii automobile din UE în ansamblul ei.
"Cumpărarea unui automobil reprezintă deseori cea mai importantă cheltuială a gospodăriilor din Uniunea Europeană, după achiziţionarea unei locuinţe", a remarcat Sabin Cutaş.
F.A.