Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul intră în terapie de şoc

Publicat in Romania Libera, vineri 7 mai 2010 ·

Pachetul de măsuri anunţat de preşedintele Traian Băsescu, care cuprinde reduceri puternice ale salariilor şi pensiilor, a fost elaborat de autorităţile române şi nu a fost propus de FMI, se arată într-un comunicat transmis, vineri, la solicitarea Mediafax, de instituţia financiară. "

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi un pachet de măsuri de ajustare fiscală incluzând reduceri puternice ale salariilor din sectorul bugetar şi pensiilor. Acest pachet a fost elaborat de autorităţile române şi nu a fost propus de FMI", se arată în comunicat.

Măsurile anunţate de Preşedinţie vor fi examinate de misiunea FMI aflată la Bucureşti pentru evaluarea acordului stand -by. "Misiunea de la Bucureşti a Fondului va examina pachetul de măsuri în cadrul discuţiilor (purtate cu autorităţile române, n.r.)", mai spune FMI.

Băsescu a spulberat, joi, speculaţiile privind creşterea TVA şi a cotei unice de impozitare şi a anunţat cea mai tranşantă decizie guvernamentală din ultimele două decenii.

Pentru a nu mări impozitele, statul a deci să taie un sfert din cheltuiala cu salariile bugetarilor şi 15% din pensii şi indemnizaţiile de şomaj. Aceasta este "varianta încrederii", spune preşedintele, lucru care înseamnă că Fondul Monetar Internaţional a avut încredere că România se va putea încadra în deficitul bugetar stabilit, după luni de zile în care membrii Guvernului au spus că nu mai au de unde să facă restructurări.

Potrivit lui Băsescu, "varianta neîncrederii" era o creştere a TVA de la 19% la 24% şi a cotei unice de la 16% la 20%. În acest caz, salariile bugetarilor ar fi scăzut oricum, cu 20%, însă pensiile ar fi rămas neatinse. În acest caz însă, povara bugetară ar fi fost suportată din plin de cele trei milioane de angajaţi din economia privată, prin scăderi de salarii, şi indirect de toată populaţia României, ca urmare a creşterilor de preţuri, pro

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele membre UE, de acord cu aderarea completă a României şi Bulgariei la spaţiul Shengen. Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter salută ”un moment istoric”

News.ro acum 30 minute
Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat joi acordul aderării complete a României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, începând de la 1 ianuarie, relatează AFP. Ridicarea controalelor la frontierele terestre cu cele două ţări

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 26 minute
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Gandul acum 36 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea devenin

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

OMV a rupt contractul cu Gazprom

Adevarul acum 2 ore
OMV a rupt contractul pe termen lung de livrare de gaze, încheiat cu compania rusească Gazprom Export, o subsidiară a grupului Gazprom, din cauza "mai multor încălcări fundamentale ale contractului".

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum o ora
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 25 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°