Pe 30 aprilie s-au împlinit 10 ani de la moartea Profesorului Crohmălniceanu si a soţiei sale, Ruth. Cum criticul nu are alţi urmasi decît pe noi, cei pe care ne-a socotit, la Cenaclul „Junimea", copiii lui - oricît de cliseizat ar suna asta - cred că e mai mult decît firesc să-l aducem, din cînd în cînd măcar, în paginile revistelor literare pe care le-a citit o viaţă întreagă si în viaţa literară căreia îi dădea sare si piper.

Transcriu aici fragmente dintr-una din scrisorile lui berlineze, datată 7.10.1994, anul Amintirilor deghizate. Îl exprimă şi îl evocă mai bine decît ar putea s-o facă vorbele mele. Scrisă la maşină, cu germanul â pe post de ă, semnată de mînă, conţine detalii colorate ale ultimei perioade a vieţii lui. Laudele excesive la adresa mea din incipitul scrisorii trebuie luate cum grano salis (de pildă, volumul de poezie pe care i l-am dăruit, l-am văzut, resemnată, exilat în camera de serviciu, împreună cu altele, nu tocmai de raftul întîi. Dacă n-am înlocuit frazele de început cu „croşete" este pentru a da idee despre felul în care Croh obişnuia să-şi încurajeze cenacliştii şi să le dea încredere în ei! Tinerii au nevoie de oameni care să creadă în viitorul lor şi să le-o spună).

Prof. Dr. M. Cahn Dernburgstrasse 36 14057, Berlin Tel. 3221434

Dragă Ioana,

Cum să-ţi mulţumesc? Pe lîngă că ai grijă de casa noastră cu atîta devotament filial, dar ai şi aranjat o recepţie fastuoasă cărţii mele. Cele două pagini din România literară m-au dat gata. Cît priveşte lucrurile scrise de tine, m-au făcut să roşesc. Trebuie să-ţi spun, cu experienţa mea de critic, că nu eşti numai o poetă recunoscută (nu îndeajuns) şi o prozatoare (în a cărei deosebită înzestrare eu cred şi se va vădi curînd cîtă dreptate am), dar te dovedeşti un critic „accompli". Nu fiindcă ai scris bine despre mine (mai bine decît meri