Istoria postdecembristă numără cîteva tentative de a reuni, în chip organizat, studenţi ai facultăţilor de teatru din ţară şi/sau de pe întreg mapamondul. Să ne amintim numai de cele patru ediţii ale „Întîlnirii Şcolilor şi Academiilor de Teatru“, ce s-au petrecut pe la mijlocul anilor ’90, sau de Festivalul Gata!, care le-a urmat la scurt timp şi, din păcate, pentru scurt timp... În moduri proprii, mai mult sau mai puţin originale comparativ cu practica internaţională, fiecare îşi propunea un set de obiective majore: să constituie un prilej de apropiere şi schimb între studenţii din diverse instituţii de învăţămînt artistic superior, să-i aducă în atenţia publicului şi a criticii de specialitate încă de pe băncile şcolii, să-i stimuleze prin însăşi această întreprindere, să contribuie la pregătirea lor prin ateliere de lucru extracurriculare care să le dezvolte aptitudinile şi/sau să susţină profesionalizarea actului lor artistic. Chiar dacă nu au avut o viaţă lungă (din cauze politice sau socioculturale ce se cer a fi analizate), aceste manifestări au izbutit să afirme nevoia întîlnirilor, a dialogului şi, de ce nu, a unor experienţe concurenţiale derulate în faţa unui public pe care tinerii aspiranţi la gloria scenei trebuie să-l cucerească, atît prin piesa aleasă, cît, mai ales, prin prestaţiile lor artistice. Dispariţia acestor festivaluri a fost resimţită de lumea teatrală, aflată în situaţia de a nu-i mai cunoaşte pe toţi absolvenţii sau, în cazul fericit, de a avea numai o singură imagine – cea din spectacolul de licenţă –, incapabilă să reflecte întreg potenţialul lor. Un festival care umple un gol Existenţa unui festival care să surprindă o etapă – destul de avansată – a procesului de formare în care au fost acumulate deja cunoştinţe şi tehnici, dar sînt încă de adăugat nuanţe care să rafineze expresia lor artistică, apare ca o necesitate. Festivalu