Dacă vei întreba vreodată pe cineva din lumea fotbalului unde anume o să găseşti cele mai multe noi începuturi, atunci răspunsul o să fie sigur numai unul: la Universitatea Craiova. Din ciclul „Azi te pup şi te ridic în slăvi, mâine te scuip şi te arunc ca pe o măsea stricată“, casa de scenarii şi diversiuni „Profesioniştii din Bănie“ ne prezintă un nou episod. Era într-o seară de iarnă, iar birourile de la New York erau ticsite de CV-uri venite de peste mări şi ţări, care mai de care mai interesant. Candidaţii se băteau pentru locul de „mister“ la Universitatea Craiova. Cum Moş Crăciun uitase să indice persoana potrivită din sacul cu „doritori“, Vlad Roşca a trebuit să facă un giumbuşluc şi să extragă, precum Ţociu şi Palade, numele fericitului câştigător. Astfel, după lungi zile de căutări şi frământări, Mark Wotte a fost instalat principal. Chiar dacă asupra pregătirii sale planau unele îndoieli (observate în pregătirea din iarnă), altă soluţie nu mai exista, iar Mititelu şi aghiotanţii săi l-au ridicat în slăvi şi l-au prezentat ca pe un Mesia, venit să reînvie fotbalul din Oltenia. Ba, mai mult, fiindcă echipa era la retrogradare, iar publicul se împuţinase de tot, patronul trebuia să motiveze bine de tot suporterii. Soluţia, pe lângă binecunoscuta manevră Severin, a fost una de mare fineţe, lui Wotte promiţându-i-se putere totală. Ba chiar o colonie întreagă de „portocalii“ urma să poposească din vară în Bănie, pentru a duce clubul pe culmile succesului. Nu în ultimul rând, argumentul maxim şi cel care a adus şi lumea în tribune a fost că Mititelu ar fi urmat să se retragă în umbră şi să lase, în sfârşit, pe alţii care se pricepeau la fotbal cât de puţin să lucreze pentru Ştiinţa. Aterizat de atât de puţin timp, dar copleşit de atâta încredere, batavul, ca un fin profesionist, a pus mâna şi a învăţat româna, plus numele jucătorilor, iar toţi au rămas mască. Cât