Recent, s-a desfăşurat, la hotelul Intercontinental din Bucureşti, al VI-lea Congres de Nefrologie, Dializă, Transplant şi Acces Vascular cu participare internaţională, organizat de către Asociaţia de Nefrologie şi Acces Vascular din România, Asociaţia pentru Studiul Bolilor Renale Ereditare din România, alături de Fundaţia „Academician Marin Voiculescu“, sub egida Asociaţiei Europene de Nefrologie şi a Asociaţiei Europene de Dializă şi Transplant (ERAEDTA). Congresul a fost prezidat de dl prof. dr. Gerard London (Franţa), preşedinte în exerciţiu al ERA–EDTA, alături de dl prof. dr. Harald Lange (Marburg, Germania), un vechi colaborator al UMF „Carol Davila“ Bucureşti în cadrul programului Erasmus, şi de dl prof. dr. Mihai Voiculescu (şeful Centrului de Medicină Internă şi Nefrologie Fundeni, preşedinte al Asociaţiei Române de Nefrologie şi Acces Vascular şi al Fundaţiei „Academician Marin Voiculescu“). (...)
Publicitate În cuvântul de deschidere a Congresului, dl prof. dr. Gerard London a subliniat importanţa acestei manifestări ştiinţifice, ca un eveniment ce se înscrie în circuitul de manifestări europene din domeniul Nefrologiei. De asemenea, a adresat o invitaţie călduroasă medicilor specialişti nefrologi din România de a participa, în continuare, la programele europene de educaţie şi cercetare, finanţate cu sprijinul ERA-EDTA. De altfel, la sfârşitul Congresului, s-a anunţat faptul că a fost acordată României şansa de a candida la organizarea Congresului Mondial de Nefrologie din anul 2014, iar Centrului de Medicină Internă şi Nefrologie Fundeni onoarea de a organiza, în colaborare cu ERA-EDTA, un curs monotematic pe probleme de Nefrologie. (...) Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Recent, s-a desfăşurat, la hotelul Intercontinental din Bucureşti, al VI-lea Congres de Nefrologie, Dializă, Tr