Investiţia a fost de 800.000 de euro, iar la Hemeiuşi au fost aduşi 25 de cai de rasă pentru echitaţie.
Cursurile de echitaţie sunt atât pentru copii, doar dacă aceştia au împlinit deja şapte ani, cât şi pentru adulţi. „Avem şcoală de echitaţie cu oameni bine pregătiţi, gata să ofere cursuri celor interesaţi. Baza hipică este aproape de oraş şi sper ca odată cu deschiderea ei tot mai mulţi băcăuani să-şi îndrepte atenţia şi către acest sport“, ne-a declarat Cezar Ivanof, proprietarul obiectivului.
Baza de la Hemeiuşi se numără printre primele trei din ţară, fiind reglementată internaţional. Se întinde pe aproape două hectare, iar investiţia a scos din buzunarul proprietarului circa 800.000 de euro. Cei care vor să înveţe să călărească au la dispoziţie 25 de cai de rasă. Preţul unui abonament de zece şedinţe este de 200 de lei pentru copii şi 400 de lei pentru adulţi, dar se poate opta şi pentru plata unei singure şedinţe.
Deschidere cu un concurs
Obiectivul va fi inaugurat oficial mâine, însă a fost deschis de ieri, odată cu o competiţie de sărituri organizată în cadrul Campionatului Naţional de Sărituri peste obstacole.
„La această competiţie participă cei mai valoroşi concurenţi din ţară. Ultima zi de concurs este duminică şi îi aşteptăm pe toţi băcăuanii iubitori de echitaţie să urmărească concursul. Intrarea este liberă“, a mai spus Ivanof. De altfel, de-acum înainte, Bacăul va mai găzdui competiţii, însă numai atunci când vremea va fi favorabilă. Conducerea clubului declară că toate concursurile se vor desfăşura numai în intervalul vară-toamnă deoarece realizarea unei săli omologate pentru competiţiile de iarnă este, cel puţin în acest moment, o investiţie prea costisitoare.
„E o investiţie utilă“
Băcăuanii se bucură de deschiderea acestei baze de echitaţie. „E o investiţie utilă pe