Nr. 29/ 07 mai 2010
Pompierii militari sărbătoresc Ziua Independenţei de stat a României şi Ziua Eroilor
Cu ocazia zilei de 9 Mai – Ziua Independenţei de stat a României şi Ziua Victoriei şi 13 Mai – Ziua Eroilor, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa se organizează o serie de activităţi menite să marcheze aceste momente importante pentru istoria Europei în general (sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial; Ziua Europei) şi Istoria Românilor în special (9 Mai 1877, proclamarea Independenţei de Stat).
În acest context, duminică, 9 Mai 2010, ora 12:15, la ceremonialul militar şi religios organizat de autorităţi la Monumentul Independenţei de Stat a României – 1877 (Casa de Cultură), va participa şi un pluton format din 18 subofiţeri şi un ofiţer din cadrul Inspecroratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa. Pompierii militari vor da onorul şi vor participa la înălţarea drapelului şi defilarea gărzii de onoare.
În semn de cinstire a eroilor, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al judeţului Constanţa va depune coroane de flori atât la Monumentul Independenţei de Stat a României – 1877, la festivităţile organizate pe 9 mai, cât şi la Monumentul Eroilor Români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial şi Grupul funerar al Eroilor Revoluţiei de la 1989 (Cimitirul Central), joi 13 mai 2010, ora 13:00,
Și în subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa se organizează o serie de activităţi de tradiţie, educaţie şi sport menite să marcheze acest moment important pentru istoria Istoria Românilor. În perioada 9-13 mai 2010, în fiecare zi, la ora 8:15, la reşedinţele tuturor celor 10 subunităţi, în prezenţa conducerii şi a personalului, va avea loc ceremonia arborării drapelului naţional şi into