Puţini sunt aceia care au, complementar propriei vocaţii, şi pe aceea de mentor. Şi mai rari sunt cei care, având-o, o şi practică. Asta dintr-un calcul simplu, exact şi deloc meschin referitor la bugetul de timp. Cu cât investeşti mai mult timp indrumându-i pe alţii, cu atât mai puţin timp iţi rămâne pentru tine insuţi. Mentorii practicanţi sunt generoşi: chiar dacă işi fac o socoteală ca cea de mai inainte, o ignoră şi dăruiesc din timpul lor celorlalţi, fără a avea certitudinea că investiţia lor va produce, intr-o bună zi, plusvaloare.
Unul dintre aceşti oameni rari este profesorul Mircea Martin. Critic literar, teoretician, profesor universitar, editor, şef de gazetă culturală, Mircea Martin şi-a făcut vreme, din vremea vieţii sale, vreo şapte ani, intre 1983 şi 1990, să păstorească Cenaclul Universitas. Şi, la vremea aceea, chiar nu avea vreo certitudine că nu pierde vremea de pomană: n-avea de unde şti nici dacă junii autori cenaclişti aveau să confirme vreodată, mai mult chiar, se prea putea ca unii dintre ei să confirme dar, sub acele vremi, să nu aibă cum să se afirme. Universitas-ul profesorului Mircea Martin a fost nu doar un simplu pariu - a fost un "blind" (acesta din urmă tip de pariu, atât la propriu cât şi la figurat, fiind specialitatea lui Laurenţiu Ulici).
Cenaclul şi-a incetat existenţa in 1990 (privind acum retrospectiv, nu puţine lucruri bune s-au săvârşit in anul acela...), iar pariul lui Mircea Martin a rămas deschis. Jocul a continuat insă, deşi jucătorii se ridicaseră cu toţii de la masa de joc din Schitu Măgureanu. In anii următori, cărţile foştilor cenaclişti au inceput să apară - apar incă şi acum şi o vor face in continuare. Acum doi ani, sub coordonarea profesorului Martin a apărut (in sfârşit...) şi volumul "UNIVERSITAS - A fost odată un cenaclu" (Editura Muzeului Literaturii Române) - "o fixare in conştiinţa şi in memor
