Traim o perioada neobisnuita, cand femeile incep sa acapareze literatura. De peste un deceniu observam ca ajung majoritare pe listele lungi si scurte de selectie pentru marile premii literare din spatiul literar anglo-saxon si francez. Cat despre Nobel, premiul literar nu are in istoria lui un deceniu similar cu 2000-2009 cu trei laureate (Elfriede Jelinek, Doris Lessing, Herta Müller), dupa decenii intregi in care au lipsit complet.
Uneori, bantuind prin maldarul de traduceri ce ne aduc romanele deceniului prezent, ma intreb daca nu ne indreptam spre un matriarhat literar... Fericit sau nefericit matriarhat? Asa ca alte intrebari se napustesc puzderie. Exista scriitori si scriitoare, poeti si poetese? Distinctia de gen mai are un rost? Ce insemna pana de curand si ce semnifica ea astazi? Valorizare? Ierarhizare? Ori pur si simplu o delimitare. Nuantata si necesara.
Fictiunea este de genul feminin. Si literatura. Si viata. Si atunci de ce sa nu scriu despre carti care au ca autori scriitoare, fie romane ori jurnale, fie biografii sau autobiografii, fie scrisori si memorii? Pretutindeni marturia lor se deosebeste de a barbatilor, de cele mai multe ori prin smerenie si umilinta. Care au tot genul feminin...
Continentul realismului magic livreaza lumii, dupa nici o jumatate de secol, al doilea val literar, iar pe creasta lui se afla scriitoarele. Dupa ce Isabel Allende si-a adjudecat un numar imens de cititori la noi, a doua scriitoare cu sanse mari sa cucereasca si sa-si aiba publicul propriu este Zoe Valdes. S-a nascut si a studiat la Havana, iar la mijlocul anilor nouazeci paraseste Cuba si se dedica scrisului. Mare parte din romanele ei au fost distinse cu premii literare iar opera ii este deja tradusa in 25 de limbi.
"Vanatoarea de stele"*) impleteste doua tendinte ale prozei contemporane, autobiografismul (cu care ne-a fermecat
