Bibliografia jurnalistului, prozatorului si memorialistului Pam-fil Şeicaru (n. 1894 - m. 1980), atât cea din România, cât si cea din străinătate, nu e cunoscută, asa cum ar fi meritat un intelectual care, adeseori, s-a implicat în destinul politic al ţării sale mai bine si mai eficient decât o sumă importantă de diplomaţi.

Restituirea operei sale s-a făcut, întâmplător, după anul 1990, de către editori si istorici fără un orizont cultural adecvat care să-i îndrituiască la o asa de delicată întreprindere stiinţifică si culturală.

Restituirile, parţiale, întreprinse de istoricii literari Nicolae Florescu si I. Oprisan sunt remarcabile prin acurateţea textului, prin notele de istorie socială, politică, literară si culturală si, evident, prin analizele si inciziile în semnificaţia operei.

Un aspect al bibliografiei lui Pamfil Şeicaru, insuficient cercetat, îl constituie imensa literatură de frontieră din care fac parte si epistolele1 sale trimise în România si la majoritatea românilor din exil. Şi nu numai.

Epistolele lui Pamfil Şeicaru sunt ample, conţin numeroase stiri si informaţii preţioase despre oameni si evenimente si se constituie în autentice mărturii privitoare la dramele secolului de curând încheiat.

Remarcabilă sub toate aspectele, aici menţionate, este si epistola, necunoscută până acum, trimisă poetului si eseistului Nichifor Crainic si care a fost generată de un articol privitor la posteritatea lui Ion Theodorescu-Sion, publicat în revista Glasul Patriei, revistă destinată, în exclusivitate, românilor din exil.

Epistola e, de fapt, o zguduitoare confesiune despre România interbelică, despre pictorii ei si, apoi, despre unele realităţi incomode create de un sistem acultural, opresiv si intolerant.

Misivele lui Pamfil Şeicaru existente în arhive publice si partic