La poarta casei parintesti a lui Miron Cristea, intaiul Patriarh al Romaniei
Suflet de poet, se plimba prin campul de iasomie si liliac batut, apoi se opreste si cerceteaza nostalgic trecutul si ziua in care a pasit pentru prima oara pragul locului, purtand in traista bulbi, tulpini si seminte de flori. Parca nici lui nu-i vine sa creada ca manastirea a trecut prin atatea umilinte si primejdii de moarte; ca, in perioada decretului comunist din 1959, toti monahii tineri au fost aruncati in strada, iar in anii Diktatului de la Viena, singurul calugar lasat de unguri sa ramana in manastire nu avea voie nici sa traga clopotul si nici sa imbrace rasa monahala, obligat sa slujeasca de rasul lumii, ca "civil", in cioareci si cojoaca taraneasca.
"Viata calugarului se desfasoara intre doua lacrimi - Biserica si Crucea"
Fara sa incalce vreun canon monahal, manastirea Toplita are doi duhovnici, ca doi egumeni de mare autoritate. Amandoi sunt gradinari in felul lor - cel tanar, Emilian Telcean, slujeste la frumusetea florilor si a pravilei monahale, iar cel batran, arhimandritul Mihail Goia, are in grija istoria si intamplarile de demult. Unul pregateste calea Domnului cu ramuri de finic si palmier; celalalt, ca un evanghelist, e depozitarul viu al memoriei locului, fiind in manastire inca din 1940. Unul e convins ca orice lucru bineplacut lui Dumnezeu incepe si se desavarseste numai in frumos, in culori si in icoane; celalalt, mai batran si inteleptit de viata, ofteaza si isi cumpaneste fiecare gand, implinind parca cuvintele de pateric ale Prea Sfintitului Ioan Salajan: "La Toplita, viata calugarului se desfasoara intre doua lacrimi - Biserica si Crucea".
Curtea manastirii Monah inca semet si drept, cu umeri puternici si neplecati vreodata de apasarile lumesti, parintele Goia nu-si ascunde nici varsta de 86 de ani si nici suf
