Inspecţia fiscală va fi reorganizată şi centralizată
Procesul va implica disponibilizări şi relocări de personal
La numai o zi după ce anunţase că s-a angajat în faţa delegaţiei FMI să reducă evaziunea fiscală, dar nu a ştiut să le precizeze care va fi procentul, Sorin Blejnar, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a declarat că două dintre instituţiile pe care le are în subordine, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) şi Garda Financiară, vor fi comasate până la sfârşitul anului, iar numărul administraţiilor financiare din judeţe va fi redus, măsuri care vor determina disponibilizări şi relocări de personal.
"Având în vedere actualele constrângeri bugetare, precum şi nevoia de îmbunătăţire a administraţiei fiscale prin eliminarea paralelismelor şi suprapunerilor, intenţionez ca în scurt timp să declanşez un amplu program de reformă, care va avea ca obiectiv simplificarea structurilor organizatorice din cadrul Direcţiilor Generale ale Finanţelor publice judeţene, ANV şi Garda Financiară, pentru reducerea costurilor administrative", a declarat pentru Mediafax preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. El a spus că programul va viza în principal reorganizarea şi centralizarea actului de inspecţie ficală, prin unificarea competenţelor de control cu privire la toate categoriile de venituri din taxe şi impozite.
Astfel, în urma reorganizării structurile Gărzii Financiare şi ANV vor fi comasate, iar numărul administraţiilor financiare din cadrul fiecărui judeţ vor fi reduse, procesul urmând să fie finalizat până la sfârşitul anului.
"Vor fi şi concedieri, pentru că sunt nemulţumit de calitatea profesională, chiar şi morală a unora dintre angajaţii noştri", a mai spus Blejnar, fără a preciza câte persoane vor fi disponibilizate.
Diferenţe şi asemănări între atribuţiile ANV şi cele ale GF
În prezent, Autoritatea Na