Lipsiti de scoli in limba materna, copiii romani din Bulgaria invata, cu sutele, in case de tara si in apartamente de bloc. Limba stramoseasca este pentru ei si pentru parintii lor singurul mod de a-si salva identitatea amenintata. In sudul Dunarii, dascalii sunt adevarati eroi

Ratacind prin ploaie

Timp de doua zile am umblat prin Sofia pe o ploaie mocaneasca, neintrerupta. Orasul avea zi si noapte o lumina intunecata, constanta, ce il facea sa semene cu un labirint nesfarsit. "Bine, dar exista un liceu romanesc la Sofia!", imi rasuna pentru a mia oara in cap. Un taximetrist carunt si pomadat, fost pilot de avion, cu o dantura perfecta, mi-o da la telefon pe sotia sa. Ea, cu o voce mai tanara, vorbind perfect engleza, imi spune ca nu a auzit de vreun liceu romanesc in Sofia. Un alt taximetrist ma duce prin cartiere marginase. A inceput sa vorbeasca romaneste cu mine. La el in sat, pe malul Dunarii, se vorbea romaneste. Ne invartim pe strazile Sofiei. Nici urma de liceu. Un alt taximetrist imi spune "Yes, yes!". Si dupa o plimbare de o ora, ma lasa in fata unui birou de traduceri din bulgara in romana. Altul ma plimba prin centru si abia la sfarsit vad ca are tariful triplu. Ma dau jos undeva, pe un bulevard larg, cu magazine sic. Ploua, ploua, ploua. "Bine, dar exista un liceu romanesc la Sofia!", imi spun inciudat. Intreb trecatorii, un vanzator de ziare cu o palarie gaurita, o doamna asteptand troleul, cu o punga in cap. Nimeni nu are nici o tresarire. Merg la intamplare pe strazi. Sofia seamana destul de mult cu Bucurestiul. Un amestec de cladiri vechi, restaurate, si cladiri noi, din otel si sticla, rasarite te miri unde, haotic. Cartiere luxoase si cartiere sarace, blocuri jupuite sau restaurante si cafenele de lux in centru, baruri in cartiere dosite, unde oamenii coboara in papuci sa bea o cafea, sa rasfoiasca ziarul, un aer de familiari