Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudiu Iuşan este biologul care îngrijeşte Parcul Munţii Rodnei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

De şase ani lucrează în cadrul Rezervaţiei Biosferei Parcul Naţional Munţii Rodnei şi este preşedintele Asociaţiei Eco Rodna. Prin tot ce face are grijă ca banii europeni să fie folosiţi în proiecte pentru protejarea naturii.

Claudiu Iuşan este un bilog pasionat de meseria lui. Încă din copilărie a iubit natura şi a simţit că trebuie să facă ceva pentru a o proteja. „O întamplare mi-a marcat puţin destinul. Era prin 1993, când urcam prima dată în Pietrosu Rodnei. Am întâlnit atunci nişte braconieri care vânaseră capre negre, ceea ce m-a impresionat atât de mult încat mi-am facut o promisiune ca, pe viitor, să lucrez pentru acest parc naţional şi să contribui la conservarea faunei locale. În 2004, mi s-a oferit şansa să particip la un concurs de biolog pentru Parcul Naţional Munţii Rodnei", povesteşte Claudiu.

Un moroşan pe meleaguri bistriţene

Câştigarea postului de biolog în Parcul Naţional Munţii Rodnei coincide cu stabilirea lui Claudiu într-un alt judeţ decât cel în care a crescut. „Am venit direct din Parcul Naţional Retezat, unde lucram într-un proiect de inventariere de capital natural. Îmi place să cred că sunt omul potrivit la locul potrivit. Există o asemănare uimitoare între zona Maramureşului şi Ţara Năsăudului. Mă simt ca acasă aici. Până în prezent, am lucrat în diverse proiecte în toată ţara, dar nicăieri nu m-am simţit ca aici", este convins biologul. Atât de mult îi place ceea ce face încât s-a pus serios pe treabă şi spune că proiectele vin unul după altul. „Circa 15 proiecte s-au derulat deja sau sunt în curs de implementare. Cel mai important, şi cel pentru care m-am zbătut cel mai mult, e tocmai cel aprobat acum o luna: «Măsuri de management conservativ al biodiversităţii Parcului Naţional Munţii Rodnei», în valoare de 600.000 euro, finantat prin fonduri structurale. Proiectul va stabili un sistem eficient şi perform

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Papa Francisc va reveni duminică la Vatican

Ziua Constanta acum 8 ore
Papa Francisc, spitalizat din 14 februarie pentru o dublă pneumonie, va reveni duminică la reședința sa de la Vatican, unde va fi în convalescență 'cel puțin două luni', a anunțat sâmbătă seara unul dintre medicii săi, citat de AFP. 'Mâine, papa va

Predoiu: Din ceea ce am înţeles noi, este vorba de o evaluare a tuturor programelor contingente subiectului migraţie. Nu este o chestiune legată de România sau de Visa Waiver, problematica migraţiei este sub o evaluare din partea noii administraţii

News.ro acum 13 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat sâmbătă, despre programul Visa waiwer şi informaţiile privins o posibilă întârziere a aplicării acestuia că din ceea ce au înţeles ei, este vorba de o evaluare a tuturor programelor contingente subie

Anunțul momentului din Ucraina. Kievul ar fi de acord să organizeze alegeri prezidențiale. „Este un aspect cheie în conflict”

Ziare.com acum 11 ore
Trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, a declarat că autoritățile ucrainene au fost de acord să organizeze alegerile prezidențiale. El a făcut anunțul într-un interviu cu jurnalistul Tucker Carlson. „Da, ele vor avea loc. Au fost deja

Intervenție dificilă a salvamontiștilor pentru recuperarea a doi turiști în Munții Maramureșului

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 martie a.c., salvamontiștii se află într-o acțiune de căutare și salvare a doi turiști aflați în drumeție în Munții Maramureșului. Potrivit Salvamont Maramureș, doi turiști, cu vârste de 24 si respectiv 26 ani aflați pe un traseu cu zăpad

Un deputat prorus este dat în urmărire internațională de autoritățile din Republica Moldova

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritățile de la Chișinău au dat în urmărire internațională un deputat prorus care a dispărut în ziua în care a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție, relatează sâmbătă Reuters. Șeful Inspectoratului General al Poliției din Chișin

Statele Unite anunță că vor importa masiv ouă din Turcia şi Coreea de Sud. Contrabanda a crescut

Adevarul acum 13 ore
Administraţia Trump intenţionează să importe ouă din Turcia şi Coreea de Sud şi este în negocieri cu alte state, în speranţa că va atenua penuria și preţurile record pentru consumatorii americani.

Ciolacu: Victor Ponta va rupe din electoratul PSD tot atât de mult cât a rupt și Mircea Geoană

Mediafax acum 13 ore
Întrebat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Suceava, cât va rupe Victor Ponta din electoratul PSD, Marcel Ciolacu a spus: „Va rupe atât de mult cât a rupt și Mircea Geoană”. Ciolacu a mai spus că este „o copie la indigo ceea ce se întâmplă”, re

Mii de agenţi federali, redirecţionaţi pentru represiunea anti-imigraţie a lui Trump

News.ro acum 12 ore
Mii de agenţi federali americani, care până de curând anchetau abuzuri asupra copiilor, trafic de droguri, spălare de bani sau fraude fiscale, au fost redistribuiţi pentru a aplica legile imigraţiei, în contextul unei represiuni masive iniţiate de p

Mircea Lucescu, probleme de EFECTIV! Ce alt atacant are mari probleme după eșecul cu Bosnia

Gandul acum 10 ore
Florin Tănase nu a făcut deplasarea în San Marino, pentru meciul de luni, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Mijlocaşul echipei FCSB a acuzat probleme musculare la meciul cu Bosnia şi Herţegovina, iar controlul medical efectuat în această d

Ciolacu cere reacţii la injuriile de pe Facebook: Prea am avut bun simţ. Hai să îi înjurăm şi noi pe ei

HotNews acum 12 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a solicitat sâmbătă tuturor membrilor formaţiunilor politice care îl susţin pe Crin Antonescu să reacţioneze la comentariile care apar pe reţelele sociale şi care sunt îndreptate împotriva candidatului Ali

Vremea

București
acum

dum.

6°/18°
lun.

8°/18°
mar.

13°/22°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

6°/18°
mar.

10°/19°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
mar.

11°/16°
mie.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/15°
lun.

10°/17°
mar.

9°/17°
mie.

9°/12°
Timisoara
acum

dum.

5°/15°
lun.

11°/19°
mar.

10°/19°
mie.

10°/16°