Cu şaizeci de ani în urmă, istoria Europei şi-a schimbat cursul. La 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a invitat ţările Europei şi, în special, Germania, să se alăture unei iniţiative politice comune.
La atât de puţin timp după cel de-al Doilea Război mondial, a fost un act curajos pentru pace şi reconciliere. Ca urmare, războiul între vecinii europeni din Uniune a devenit ceva de neconceput. Forţa de atracţie a Uniunii a accelerat căderea comunismului şi sfârşitul războiului rece. Pas cu pas, guvernele europene au găsit modalităţi de soluţionare în comun a diferendelor. Câmpurile de luptă însângerate au fost înlocuite de sălile de negocieri de la Bruxelles. Un adevărat progres.
În vremea lui Schuman, a lui Adenauer şi a celorlalţi fondatori, am pornit cu şase state care gestionau resursele de cărbune şi oţel. În prezent, suntem o Uniune formată din 27 de democraţii şi 500 de milioane de cetăţeni, care se întinde pe continentul european din Finlanda în Portugalia şi din Irlanda în România. Împărtăşim cea mai mare piaţă din lume, o legislaţie importantă, mulţi dintre noi împărtăşesc aceeaşi monedă, împărtăşim frontiere, instituţii politice; împărtăşim un trecut şi un viitor.
Nu este întotdeauna uşor să împărtăşim anumite lucruri. Este benefic, devenim mai puternici şi avem mai multe posibilităţi. Iată de ce alegem să împărtăşim. Cu toate acestea, a împărtăşi înseamnă că, uneori, problemele unuia îi afectează pe toţi. Odată ce depui eforturi pentru îndeplinirea unui obiectiv comun de pe urma căruia să beneficieze toţi, trebuie să fii pregătit să te confrunţi în comun şi cu dificultăţi neprevăzute. Solidaritatea nu înseamnă nimic dacă se manifestă doar pe „vreme frumoasă".
Istoria noastră de succes nu este de ajuns pentru a construi un viitor comun. Fiecare generaţie trebuie convinsă din nou că avem nevoie de Uniu
