Credeam ca au murit fanaticii. Istericii si cei care gandesc asemenea indragostitilor – isi duc argumentele din dragoste sau ura. Toti cei care se raporteaza la politica precum babele la religie. “Exista mama un Dumnezeu pe lumea asta, si nu trebuie sa il maniem!” Nu credeam ca dupa alegeri se va mai repeta vreodata nebunia din campania electorala. M-am inselat. Foamea si frica de falimentul general i-au transformat pe romani in aceiasi patimasi comentatori politici.

Unii se tem ca fara Basescu vor fi pierdut gustul vietii. Insasi intrebarea tradeaza disperarea si lipsa altor preocupari. Suntem doar politica si Basescu. Incearca sa isi condimenteze existenta cu tot ceea ce isi imagineaza ca este mai important decat Basescu. Imi pare rau, dar Basescu a demonstrat ca nu exista nimic mai important decat el. Cartea cu care ne amagim ca uitam de politica o folosim doar pe post de medicament.

Pana joi, aparent, ai fi spus ca nu mai exista nicio miza, de aceea si Basescu parea a fi murit, retras undeva in cerurile Guvernului. Insa recunoasterea dezastrului economic in care ne scaldam i-a inviat din morti si pe cei mai adormiti dintre romani. Iarasi suntem cu totii basescieni. Sau dimpotriva. Cei care il iubesc neconditionat vor gasi intotdeauna argumente. Vor fi pregatiti oricand sa isi sustina idolul. De vina vor fi mereu ceilalti. Sau istoria, destinul, romanii, genetica, stiinta, in fine… orice altceva.

Morti dupa Basescu, cei care il iubesc vor gasi pana in ultima clipa ratiuni pentru care tot e mai bine cu el decat fara. Macar si pentru faptul ca incearca, este viu, demonstreaza ca vrea (chiar daca nu poate), spune lucrurilor pe nume (chiar daca le-a spus si invers inainte sau o va face mai apoi), scoate viata din adormire sau muta lucrurile… chiar daca nu le muta.

Toti acesti iubitori de viata si frumos, adevar si dreptate nu vor inceta niciod