* 32 de brăileni au primit, ieri, cheile noilor locuinţe, de la primarul Aurel Simionescu * edilul-şef a anunţat că se va mai construi un bloc în zona ANL Brăiliţa
Încă un bloc de locuinţe a fost inaugurat, ieri, în Ansamblul ANL Brăiliţa, în prezenţa primarului Aurel Simionescu şi a directorului ANL Bucureşti, Liviu Marchiş. Blocul B2 este format din două scări a câte 15 garsoniere şi un apartament cu două camere. Cele 32 de locuinţe date în folosinţă ieri ridică la circa 150 numărul apartamentelor finalizate, în ultimii doi ani, în Ansamblul Brăiliţa, după cum ne-a declarat Camelia Guşatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brăila.
Ieri, după ce le-a înmânat, celor 32 de beneficiari, cheile apartamentelor, primarul Aurel Simionescu a anunţat că lucrările de construcţie vor continua în zonă. "Chiar în această dimineaţă am primit un telefon de la Bucureşti, prin care am fost înştiinţat că s-a mai aprobat construirea unui bloc. Primăria va pregăti terenul şi sperăm că lucrările vor începe cât mai repede", a declarat Simionescu. * 32 de brăileni au primit, ieri, cheile noilor locuinţe, de la primarul Aurel Simionescu * edilul-şef a anunţat că se va mai construi un bloc în zona ANL Brăiliţa
Încă un bloc de locuinţe a fost inaugurat, ieri, în Ansamblul ANL Brăiliţa, în prezenţa primarului Aurel Simionescu şi a directorului ANL Bucureşti, Liviu Marchiş. Blocul B2 este format din două scări a câte 15 garsoniere şi un apartament cu două camere. Cele 32 de locuinţe date în folosinţă ieri ridică la circa 150 numărul apartamentelor finalizate, în ultimii doi ani, în Ansamblul Brăiliţa, după cum ne-a declarat Camelia Guşatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brăila.
Ieri, după ce le-a înmânat, celor 32 de beneficiari, cheile apartamentelor, primarul Aurel Simionescu a anunţat că lucrările de construcţie vor continua în zonă. "Chiar în