Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI - 08.05.2010

Publicat in Bursa, sâmbătă 8 mai 2010 ·

* ADEVĂRUL

* Cine şi cum va strânge cureaua?

Guvernanţii au început să lucreze la căile prin care vor fi reduse salariile şi pensiile. Restricţiile drastice anunţate de Preşedinţia României vor fi făcute cel mai probabil pe picior, prin ordonanţe de urgenţă. Scăderea salariului minim pe economie de la 1 iunie va afecta toate veniturile bugetarilor, dacă ea se va aplica aşa cum a anunţat joi seară preşedintele Traian Băsescu. Salariile acestora vor scădea pentru că, potrivit Legii salarizării unitare, acestea se calculează ca multiplu al minimului brut la nivel naţional. Restul reducerii, până la 25% a fondului de salarii pentru bugetari, se va reflecta ori într-o scădere mai accentuată în unele sectoare, ori în disponibilizări de personal

* Ce puteau face şi n-au făcut până acum

"Trebuiau luate măsuri de când s-a primit prima tranşă de la FMI, nu să aşteptăm să ajungem în situaţia asta", sintetizează economistul Mircea Coşea părerile mai multor analişti pe tema unei posibile alternative la măsurile anunţate de Preşedinţie. "În urmă cu un an ar fi fost suficientă o reducere mai mică a salariilor. Acum, costul este mai mare pentru că plătim pentru împrumuturile pe care le-am luat în ultimul an", a arătat Ilie Şerbănescu. El a adăugat că aşa cum în sectorul privat s-a recurs la tăieri de salarii, poate chiar mai mari de 25%, aşa trebuia să se întâmple şi în cazul bugetarilor şi al pensionarilor.

* Bugetarii: "Este nedrept! Nu putem plăti facturile"

Anunţul făcut joi seară de preşedintele Traian Băsescu a panicat angajaţii plătiţi din bugetul statului, dar şi pe şefii instituţiilor publice. Carmen Costea este de doi ani profesor corepetitor la Colegiul "Băncilă", unde are aproape două norme, şi masterandă la Conservator. Chiar şi aşa, primeşte lunar 1.200 de lei. Chiria este de aproape 600 de lei. Vestea că salariul îi va fi redus cu 2

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum 58 minute
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 35 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum o ora
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 3 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 3 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°