E sâmbătă dimineața. Devreme. Mă rog, devreme pentru o dimineață de sâmbătă. Puțini s-au trezit încă și zgomotul orașului nu a ajuns să acopere ciorovăiala pițigoilor și vrăbiuțelor din cireșul sălbatic din fața geamului. Nu am dat încă drumul la televizor și nici site-urile de știri n-am apucat să le accesez. Și încerc să-mi imaginez că sunt undeva, în viitor. Mult în viitor. Traian Băsescu nu mai e președinte și nici măcar premier.

Zâmbesc. Asta înseamnă că nimic nu-mi va deranja astăzi lectura de sâmbătă dimineața. Lângă pat așteaptă ”Viață și destin”, de Vasili Grossman, recent apărută la Polirom. Da, cartea accea despre care ați citit că ar fi una ”dintre cele mai îndrăznețe acte de condamnare a sistemului sovietic”. Trebuie să recunosc, mi se întâmplă deseori să cad pradă publicității făcută cărților și filmelor. Și nu mi se întâmplă prea des să-mi pară rău (acum nu e o vorba, totuși, de orice fel de publicitate).

Pe după-amiază, o să mă văd cu amicii în Piața Muzeului. Pe terasă. La o bere rece. La halbă (deși e impropriu spus halbă cănilor de un litru din care se servește mai nou berea în Piața Muzeului). Și cred că vom discuta despre Poli, CFR, ”U”, Vaslui și Urziceni. Pentru că Steaua, Dinamo și Rapid nu mai sunt de ani buni subiecte de bere.

Iar mai spre seară, dacă tot i-am promis unei prietene că o să experimentez o rețetă nouă de paella, lângă un ”Pinotage” de la mama lui, din Africa de Sud, am pus deoparte și o restanță, un film pe care tot am amânat să-l văd, ”People I Know”, al lui Daniel Algrant. Iar după film… ei bine, asta rămâne de văzut. Cât de bine iese paella. Și dacă ”Pinotage” de Africa de Sud chiar își merită renumele.

… cu siguranță, există viață și după Băsescu. Și dimineața e prea frumoasă. Sunt optimist. Cu siguranță o să prind și sâmbăta aceea.

E sâmbătă dimineața. Devreme. Mă rog, devreme pentru o d