Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steluţa Luca nu are emoţii pentru bătălia cu Viborg: "Nu joci în fiecare zi o finală de Ligă!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 8 mai 2010 ·

Căpitanul Oltchimului, Steluţa Luca, spune că meciul cu Viborg va fi tratat ca oricare altul, deşi miza e una uriaşă: trofeul Ligii Campionilor

E jucătoarea emblemă a Oltchimului. E handbalista care a participat la aproape toate succesele grupării vîlcene în cei 23 de ani în care a îmbrăcat tricoul formaţiei oltene. La 35 de ani, interul dreapta îşi doreşte să ridice deasupra capului cel mai important trofeu european la nivel de cluburi. "Nu am emoţii. Probabil că înainte de meci o să apară, dar nu foarte mari", spune Stela.

Nu are emoţii şi nici teamă pentru că are încredere în forţele echipei. "Ne-am pregătit foarte bine, e păcat, dacă am ajuns aici, să nu dăm totul pentru a cîştiga trofeul. Toate conştientizăm importanţa meciurilor. Nu joci în fiecare zi o finală de Liga Campionilor. Unele din fete, printre care şi eu, am ajuns la o vîrstă ridicată şi asta ar putea fi ultima noastră şansă. Alte jucătoare, mai tinere, probabil vor mai avea ocazia, chiar le-o doresc. Indiferent însă de situaţie, trebuie profitat de acest moment!", a declarat Luca.

La final de contract cu Oltchim, Steluţa va continua probabil încă un sezon. "Nu mă simt obosită. Probabil faptul că jucăm finala mi-a dat mai multă putere. Dacă am şi cîştiga, ar fi şi mai bine. Sperăm să scoatem şi noi lumea în stradă, să facem un rezultat bun pentru handbalul românesc", a încheiat Steluţa.

Căpitanul Oltchimului, Steluţa Luca, spune că meciul cu Viborg va fi tratat ca oricare altul, deşi miza e una uriaşă: trofeul Ligii Campionilor

E jucătoarea emblemă a Oltchimului. E handbalista care a participat la aproape toate succesele grupării vîlcene în cei 23 de ani în care a îmbrăcat tricoul formaţiei oltene. La 35 de ani, interul dreapta îşi doreşte să ridice deasupra capului cel mai important trofeu european la nivel de cluburi. "Nu am emoţii.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în București, într-un bloc de pe Aleea Haiducului. Trei oameni au fost răniți I VIDEO

Libertatea acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-un apartament dintr-un bloc de pe Aleea Haiducului din București. Trei oameni au fost răniți, potrivit primelor date furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Utgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov, relatează News.ro.

Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 la 4,8 miliarde euro, cu 84% peste perioada similară din 2024. Doar în cursul lunii februarie la deficit s-au adăugat 3,2 miliarde euro

Ziarul Financiar acum 26 minute
Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 la 4,8 miliarde euro, comparativ cu 2,6 miliarde euro în ianuarie-februarie 2024, după ce deficitul din schimburile internaţionale de bunuri s-a majorat cu 1,5 miliarde euro, iar exced

Bătălia taxelor vamale: China răspunde SUA și mărește tarifele pentru produsele americane la 125%

Libertatea acum o ora
China a anunțat creșterea tarifelor la importurile din Statele Unite cu un procent impresionant de 125%, începând de mâine, 12 aprilie 2025, potrivit CNN.

Trump confirmă o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, sugerând că decizia ar putea fi luată în funcţie de negocierile comerciale - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu exclude retragerea unor trupe americane staţionate în Europa, dar a sugerat că o astfel de măsură ar putea face parte din negocierile mai ample privind comerţul, relatează agenţia poloneză de p

Trafic feroviar oprit pe Valea Prahovei, după ce un tren a lovit un camion. Alte trei trenuri de călători staţionează - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Circulaţia feroviară este temporar oprită, vineri, între staţiile Sinaia şi Buşteni, în urma unui accident feroviar produs după ce şoferul unui autocamion a intrat pe linia ferată, autovehiculul fiind lovit de un tren care venea de la Budapesta şi î

Statele Unite au ajuns la un acord cu Panama pentru desfăşurarea de trupe în apropierea canalului

News.ro acum o ora
Trupele americane sunt autorizate să fie desfăşurate în jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral văzut joi de AFP, o concesie majoră făcută Washingtonului, chiar dacă posibilitatea unor baze militare este exclusă. Prezenţa trupelor ameri

Cum va fi vremea de Paște. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Capital acum o ora
Prognoza meteo pentru perioada 14 aprilie – 11 mai 2025 aduce vești importante pentru toți cei care plănuiesc activități în aer liber, inclusiv de Paște și 1 Mai. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit în majoritatea regi

INS: În martie 2025, rata anuală a inflației a scăzut la 4,9%

Capital acum o ora
Rata anuală a inflației a scăzut la 4,9% în martie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În februarie 2025, rata anuală a inflației a fost 5%.

Comandanta bazei militare SUA din Groenlanda a fost demisă, după ce s-a delimitat de declarațiile critice făcute de JD Vance pe insulă

HotNews acum o ora
Deși declarația nu a citat un motiv explicit pentru îndepărtarea comandantei, oficialii au afirmat că „acțiunile de subminare a lanțului de comandă sau de subminare a agendei președintelui Trump nu vor fi tolerate”, scrie New York Times. Armata amer

Marcel Ciolacu, noi reproșuri pentru Victor Ponta: Înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Victor Ponta „înjură și vrea să dea jos” guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut și cu alte guverne PSD, după ce PSD l-a primit înapoi și i-a dat șansa să candideze și să ajungă

Vremea

București
acum

vin.

-2°/10°
sâm.

2°/11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

1°/9°
dum.

4°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/7°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

-2°/14°
sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/19°