Prostia nu doare. Dar de ce ar trebui să o mai angajăm pe post de pompier, doar pentru că şi-a dat foc la valiză?
Din vremea în care copiii se mai jucau împreună în curte sau în spatele blocului şi băteau mingea, rupeau trotineta sau rostogoleau cercul, se pomeneşte o distracţie cam ciudată. Bărzăunele cu paiu-n... sau musca fără cap. Despre bondar nu vă mai povestesc. Dar jocul cu cealaltă insectă merită o menţiune specială.
Dracii de copii prindeau un muscan grăsan, îi petreceau o aţişoară în jurul trunchiului, apoi îi rupeau căpăţâna. Spre uimirea prichindeilor, gâzobenia zbura bine-merci în toate direcţiile. Corpul părea a nu se sinchisi de absenţa organului călăuzitor. Doar zborul era aiurea. Noroc cu aţişoara care recupera insecta de fiecare dată când, biata, eşua prin cotloane.
Nu mi-aş fi reamintit sadismul copilăresc, dacă recentele aventuri ale executivului, prin mişcările, vorbele, deciziile, indeciziile, revelaţiile şi absurdităţile sale nu mi-ar fi deschis ochii. Avem de a face cu acelaşi animal decapitat - mai exact, un guvern - a cărui tărtăcuţă pare să fi fost smulsă demult, dar care, legat cu un odgon neiertător de Palatul Cotroceni, se agită bezmetic. Iată faptele. Au trecut mai bine de două zile de când dl preşedinte a zis cum ieşim din criză şi cu ce preţ. Asta a fost pohta ce-a pohtit şi pe care, morţi, copţi, va trebui s-o suportăm. Ce-o fi fost cu adevărat nu ştie nimeni. Consilierii i-au scris discursul către naţiune, iar domnia sa l-a citit, convins că ţara, iubindu-l cum numai ea ştie să-l iubească, va înţelege.
Asta am priceput. Dar n-am înţeles cine conduce, de fapt, România, de ce mai avem guvern, prim-ministru, aparat ministerial, ce treabă au băieţii şi fetele alea care ocupă birourile, freacă telefoanele şi - fireşte - încasează şi dirijează banii? Oastea aceea de strânsură, care s-a înfipt acolo de un an jumate,
