Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii craioveni intră în grevă generală

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 8 mai 2010 ·

Reprezentanţii Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) au anunţat grevă generală pentru luni. Vor participa studenţii celor 16 facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova, cărora li se vor alătura şi colegii lor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bănie. „Refuzul ministrului educaţiei, Petru Funeriu, de a semna protocolul cu federaţia Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, în care erau stipulate clar revendicările noastre ne-au determinat să organizăm pentru 10 mai, între orele 13.00-15.00, grevă generală“, a precizat Claudiu Neagoe, preşedintele COS Craiova.

Dacă Legea educaţiei va fi aprobată în forma actuală, bursele studenţeşti vor fi reduse, nu vor mai exista tabere studenţeşti, taxele la cămin vor creşte considerabil de la 200 de lei, la 350-380 de lei. Taxele de şcolarizare pentru studenţii admişi la facultate cu taxă aproape că se vor dubla, existând toate premisele ca începând cu anul universitar 2010-2011 să ajungă la 5.000 de lei pe an. „Dacă nici după protestul pe care îl organizăm luni în Craiova şi care se desfăşoară simultan în toate centrele universitare din ţară nu vom fi chemaţi la negocieri, vom trece la proteste de amploare. Săptămânal, 500 de studenţi craioveni vor picheta guvernul alături de colegi de la alte universităţi din ţară“, a adăugat Claudiu Neagoe. Reprezentanţii Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) au anunţat grevă generală pentru luni. Vor participa studenţii celor 16 facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova, cărora li se vor alătura şi colegii lor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bănie. „Refuzul ministrului educaţiei, Petru Funeriu, de a semna protocolul cu federaţia Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, în care erau stipulate clar revendicările noastre ne-au determinat să organizăm pentru 10 mai, între orele 13.00-15.00, grevă generală“, a precizat Claudiu Neagoe, pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 3 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum 57 minute
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum 55 minute
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Ministrul Economiei, sceptic când vine vorba ca un director să renunțe benevol la salariul cel mare: „N-am văzut minunea asta până acum”

Gandul acum o ora
Radu Miruță nu crede în minuni și mai ales în acelea legate de faptul că vreun șef de companie aflată în subordinea Ministerului Economiei are renunța voluntar la salariul pe care-l primește, așa cum a sugerat vicepremierul Dragoș Anastasiu. Ministr

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 5 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 2 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

LIVE Parlamentarii europeni votează în curând moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen / Ce șanse are inițiativa demarată de AUR

HotNews acum 50 minute
Președinta Comisiei Europene se pregătește să facă față unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European, un instrument rar folosit, care a dezvăluit nemulțumirea față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen, scrie AFP. Votul va avea loc în j

Pe 6 septembrie revine Noaptea Muzeelor la Sate. Muzeele rurale se pot înscrie până pe 20 august

Mediafax acum 44 minute
Evenimentul, organizat de Asociaţia Da’ De Ce, se prezintă ca fiind unic în Europa şi este dedicat patrimoniului rural şi comunităţilor care îl păstrează viu. Vizitatorii vor putea descoperi istoria vie, colecţiile locale, poveştile satelor şi oamen

Doi morți și un rănit după ce o autoutilitară cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit pe un drum din Teleorman. Una dintre mașini a luat foc

Adevarul acum 2 ore
Un grav accident rutier, în care au fost implicate o autoutilitară încărcată cu pepeni și un autoturism, a avut loc joi între localitățile Gârcov (judul Olt) și Islaz ( județul Teleorman). Doi oameni au murit, iar alți doi sunt răniți.

Vremea

București
acum

25°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

18°/24°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°