Parintele Calistrat Manastirea Vladiceni In tot cuprinsul literaturii religioase crestine universale, a carei întindere în timp si spatiu aproape ca nu poate fi cuprinsa de mintea unui singur om, "smerenia" si "sfintenia" sunt notiunile cele mai des întalnite, la care toti Sfintii Parinti, fara exceptie, fac referire statornica si repetata. Ori de cate ori scriitorii bisericesti ne prezinta marturiile Sfintei Traditii cu privire la vreun sfant sau altul dintre crestinii cu adevarat credinciosi Domnului, aproape întotdeauna o fac prin expresii de genul: "ducea viata sfanta", "pururea se smerea pe sine" etc. Intelegem din aceasta ca în conceptia Parintilor Bisericii, acesti adevarati si nebiruiti atleti ai virtutii, smerenia este starea de a fi a omului în care el cu adevarat se îndumnezeieste – altfel spus ajunge în masura desavarsita a asemanarii cu Dumnezeu: "Smerenia este haina de pietre scumpe a dumnezeirii" învata Sfantul Isaac Sirul. De altfel, Mantuitorul Iisus Hristos Insusi ne îndeamna: "Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 29). Acesta este temeiul hristic-dumnezeiesc si de neclintit pentru care noi crestinii socotim ca sufletul omului niciodata si nicicum nu îsi va afla linistea mult-dorita si odihna nepretuita în altceva decat în sfanta smerenie. Aflat mereu în cautare de sine, tanjind prin toate lucrarile sale sa îsi gaseasca echilibrul, calmul si cumpatarea - acel Centru al fiintei sale, adapost si refugiu de scapare din toate învolburarile si rautatile veacului de acum, omul descopera pe calea virtutii lucrarea de smerire a sinelui propriu ca început mantuitor si plinire a dorului sau de mantuire. Si aceasta pentru ca tihna sufleteasca nu poate izvorî decat dintr-o constiinta launtrica împacata. Daca asa stau lucrurile, devine evident faptul ca smerenia nu este altceva decat ave