Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 din Capitală au avut nevoie de trei ore de dezbateri, pentru a decide arestarea fostului însărcinat cu afaceri al României la Singapore, Silviu Ionescu (50 de ani), pentru 29 de zile.
El este acuzat că ar fi comis un accident rutier mortal în Singapore, la finalul anului 2009. Decizia arestării nu este însă definitivă, apărătorii diplomatului declarând deja recurs la Tribunalul Bucureşti.
Silviu Ionescu a fost chemat, vineri, la audieri, de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După mai bine de şase ore de interogatoriu, anchetatorii au decis reţinerea lui Ionescu. Totodată, procurorii au cerut instanţei arestarea preventivă a diplomatului pentru 29 de zile, propunere admisă de judecători, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după o şedinţă cu uşile închise.
La ieşirea din sala de judecată, avocata lui Silviu Ionescu a declarat că judecătorii au motivat decizia arestării preventive prin faptul că Ionescu ar fi încercat să influenţeze martorii. Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Silviu Ionescu de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii. Silviu Ionescu se declară nevinovat şi susţine că este victima unui complot.
Diplomatul a declarat că autorităţile din Singapore s-au folosit de camere video pentru a-l discredita. El a mai acuzat faptul că i s-au interceptat informările către Bucureşti.