Cunoscuta interpretă revine cu un concert la Arenele Romane. Show-ul va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 20.00.
Supranumită „diva desculţă" datorită apariţiilor sale pe scenă, întotdeauna în picioarele goale, Cesaria Evora este cea mai cunoscută cântăreaţă de morna, o combinaţie între fado portughez şi blues. Originară din insulele Capului Verde, la 27 august 1941, Cesaria Evora nu a avut o copilărie fericită. Tatăl ei a murit când ea avea doar 7 ani, aşa că şi-a petrecut primii ani ai vieţii în grija bunicii şi a fost educată de călugăriţele de la mănăstirea din sat.
Pasiunea pentru muzică şi-a dezvoltat-o încă din copilărie: Cesaria cânta în piaţa publică, acompaniată doar de fratele ei, saxofonistul Lela. Când a împlinit 20 de ani, ea s-a îndrăgostit de un marinar din Capul Verde, Eduardo, care îşi petrecea timpul liber cântând. Acesta a introdus-o în lumea muzicii de pe insule, învăţând-o mai multe stiluri tradiţionale. Fiind o persoană cunoscută în zonă, lui Edurdo i-a fost uşor să o introducă pe Cesaria în play-listurile radiourilor publice, dar i-a făcut cunoştinţă şi cu mai mulţi patroni de baruri şi restaurante, de pe scenele cărora interpreta a devenit nelipsită.
A urmat câteva cursuri de canto pentru a-şi perfecţiona vocea şi în curând a devenit „Regina Mornas" din Capul Verde. În 1987, ajutată de un cunoscut muzician şi filantrop exilat în Capul Verde, ea a susţinut o serie de concerte în Portugalia. Aşa a ajuns să-l cunoască pe Jose Da Silva, cel care avea să-i devină mentor şi producător. Împreună cu acesta, interpreta a plecat la Paris, unde a înregistrat, în 1988, albumul „La Diva Aux Pieds Nus" („Diva Desculţă"). I-a urmat „Mar Azul", lansat în 1991, care a generat critici pozitive în presa internaţională. Cântăreaţa a devenit însă cunoscută pe plan internaţional abia după albumul „Miss Perfumado", lansat pe piaţă în 1992, iar