Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemţenii se feresc de greci şi de bulgari

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

Acum, cele mai căutate sunt destinaţiile de vacanţă din ţara noastră, în special Delta şi Bucovina.

„Precauţia“ e cuvântul de ordine în agenţiile de turism din oraş. Damian şi Valentina Păduraru sunt doi tineri care au venit cu temele făcute de acasă şi nu stau prea mult pe gânduri atunci când trebuie să-şi aleagă destinaţia. „Vrem să mergem o săptămână în Deltă şi o săptămână pe litoralul nostru, pentru că în străinătate am mai făcut concedii. Am fi vrut să mai mergem o dată în Grecia, dar nu mi se pare o idee prea bună din ce vedem că se întâmplă pe acolo din cauza crizei“, spune Damian.

Cei doi cred că o vacanţă în staţiunile greceşti ar fi plină de neprevăzut şi chiar s-ar putea termina prost dacă, de exemplu, transportul de acolo ar fi paralizat de greve. Deşi mai aproape de casă, nici Bulgaria nu li se pare o soluţie tocmai inspirată după ce au văzut că există riscul să rămâi fără maşină. Cei de la agenţii încearcă să-şi liniştească clienţii.

„Grecia e o ţară tumultoasă, cu oameni care se aprind repede. Aşa sunt ei tot timpul. Dacă la Paris fermierii fac scandal şi protestează violent pe străzi, asta nu înseamnă că turismul în capitala Franţei are de suferit“, explică Cristian Petruşanu, directorul unei agenţii de turism.

Redescoperă România

Vânzările agenţiilor de profil confirmă o scădere a interesului pentru Grecia şi o revigorare a cererilor pentru destinaţiile din ţară. „La noi, din zece clienţi, jumătate aleg Bulgaria, iar cealaltă jumătate se împarte între Turcia şi România. Cei care merg în Bulgaria şi nu vor să se deplaseze cu maşina proprie au opţiunea de transport cu autocarul care costă 40 de euro din Bucureşti, sau 65 de euro din Bacău“, spune Lorena Lupei, agent de turism. Revigorarea turismului autohton este susţinută şi de ofertele atractive ale programelor „Decada balneară“, „Hai la băi!“ sau „O s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 15 minute
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 11 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 38 minute
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum o ora
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Dominic Fritz: Marea discuţie este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale. Eu nu voi fi disponibil pentru a candida la prezidenţiale / Tandemul cu Elena Lasconi, pe masă

News.ro acum 43 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că marea discuţie în partid este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale, precizând că nu crede că trebuie să fie neapărat amestecate cele două. Fri

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum 2 ore
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 2 ore
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum 3 ore
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 3 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°