Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficitul bugetar, sub 7% din PIB

Publicat in Bursa, duminică 9 mai 2010 ·

Membrii cabinetului Boc s-au întâlnit, ieri, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru o discuţie lămuritoare asupra scrisorii de intenţie pe care autorităţile noastre o vor înainta FMI în cadrul acordului stand-by.

Aceştia au discutat cu experţii FMI aproximativ o oră pe această temă, după ce, în cursul dimineţii, miniştrii s-au reunit într-o şedinţă pentru ultimele detalii asupra documentului.

Temele abordate în discuţia de ieri cu FMI au vizat măsurile care vor fi cuprinse în scrisoarea de intenţie la acordul stand-by cu FMI.

"Punctele centrale ale documentului, care cuprind măsurile deja anunţate, vor conduce la un deficit bugetar de sub 7% din Produsul Intern Brut (PIB), mai mic decât cel înregistrat anul trecut", conform unui comunicat al Guvernului.

Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a dat asigurări cu nu vor fi adoptate şi alte măsuri adiţionale faţă de cele anunţate de preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statul anunţase, joi, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, printre altele, că pensiile vor fi reduse cu 15%, veniturile în sectorul public cu 25%, ajutorul de şomaj cu 15% şi că subvenţiile vor fi acordate exclusiv celor care cu adevărat nevoie.

Vlădescu a precizat că aceste măsuri au menirea să ajusteze un deficit suplimentar de circa 3% din PIB.

La rândul său, şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a apreciat că preşedintele Traian Băsescu a anunţat un program ambiţios şi a susţinut că eliberarea următoarei tranşe va depinde de rapiditatea realizării anumitor angajamente asumate.

Potrivit lui Traian Băsescu, următoarea tranşă de la FMI ar urma să fie acordată ţării noastre în a doua jumătate a lunii iunie.

Amintim că ţara noastră urmează să primească de la FMI tranşa a cincea din acordul de împrumut în valoare de 850 de milioane de euro, iar elib

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 38 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 52 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 33 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 41 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°