Hulite pe mai mult sau mai puţină bună dreptate, autoturismele de mic litraj Tico şi Matiz sunt pe cale să devină istorie. Iar asta se datorează nu atât faptului că n-ar mai fi prezente pe şoselele româneşti, cât apariţiei ultimei generaţii Chevrolet Spark, care, lansată în urmă cu puţină vreme şi la Bucureşti, nu mai are aproape nici o legătură cu strămoşii săi.
Practic, în afara situării în aceeaşi clasă, noul Spark e din altă eră, inclusiv faţă de predecesorul cu acelaşi nume încercat iniţial de Chevrolet. Designul, până acum sacrificat total în favoarea utilităţii citadine, este aproape şocant, mai ales dacă nu reuşeşti să-ţi îndepărtezi ideea arborelui genealogic al lui Spark. Dacă generaţia anterioară semăna leit cu Matiz, noul Spark este elegant, agresiv şi destul de puternic. Pe scurt, este în ton cu anii în care s-a născut.
Disponibil în două variante de motorizare, de 1.0 l (58 CP) şi 1.2 l (81 CP), modelul testat a fost dotat cu cel de-al doilea propulsor. Nebănuit de silenţios, acesta oferă un cuplu de 111 Nm, ceea ce este suficient pentru o maşină din clasa mini. Transmisia este manuală, în cinci trepte, destul de echilibrate. Totuşi, doar de curiozitate, pentru un stil mai sportiv de condus, veţi avea nevoie de turaţii mari, deoarece motorul lasă senzaţia că nu îşi arată muşchii decât dacă este încordat cu adevărat.
Consumul, în schimb, se încăpăţânează să rămână la valori minime, calitate de aur în perioadă de recesiune financiară, mai ales dacă este coroborată cu folosirea lui Spark în haosul de tip urban. Cifrele înregistrare în oraş au fost de 6 l/100 km, în timp ce în afara Bucureştiului au scăzut imediat undeva la 5,3 l/100 km. Ca performanţe, noul Spark accelerează de la 0 la 100 km/h în 12,1 secunde, în timp ce viteza maximă avansată de constructor este de 164 km/h.
La interior, maşina arată l