Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ONU vrea sa sancţioneze Iranul în iunie - Revista presei internaţionale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

Presa internaţională de astăzi scrie despre noua rundă de sancţiuni ONU împotriva Iranului, percepţia ruşilor asupra lui Stalin sau sfârşitul grevei din Nepal. Printre alte subiecte, Obama şi Merkel vorbesc despre criza europeană, iar marinarii ruşi au eliberat piraţii somalezi.

ONU vrea sa sancţioneze Iranul în iunie. O nouă rundă de sancţiuni ONU împotriva Iranului urmează să se pregătească până la mijlocul lunii iunie, potrivit unor surse diplomatice europene, citate de Reuters. Încă nu este clar momentul în care proiectul va ajunge la Consiliul de Securitate. Ministrul de Externe brazilian a declarat că ţara sa colaborează cu Iranul pentru a găsi o soluţie în ceea ce priveşte programul său nuclear, lucru care ar putea întârzia prezentarea proiectului în faţa Consiuliului de Securitate.

Fantoma lui Stalin bântuie asupra momentului de glorie al Rusiei. În timp ce Rusia se pregăteşte să sărbătorească 65 de ani de la învingerea Germaniei naziste în acest sfârşit de săptămână se ridică un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte percepţia asupra lui Stalin. Declaraţia preşedintelui Medvedev, "Stalin a comis crime în masă împotriva propriului popor", a generat dezbateri asupra acestei probleme. Unii sunt de părere că Stalin a fost un erou de război, în timp ce alţii cred că a fost un tiran criminal, potrivit The New York Times.

Greva maoiştilor din Nepal a luat sfârşit. Partidul Maoist din Nepal a hotărât să pună capăt grevei după şase zile pentru că afectează oamenii obişnuiţi. Liderul partidului, Pushpa Kamal Dahal, a anunţat că maoiştii vor continua cu alte forme de protest, anunţă BBC. Fostul grup de rebeli a organizat demonstraţii care au generat un îngheţ virtual al ţării în încercarea de a convinge actualul guvern să renunţe la putere.

Obama şi Merkel vorbesc despre criza europeană a datoriilor. Preşedintele american Bar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 19 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 44 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°