În Oltenia, foarte rar nu se respecta obiceiul ca naşii de cununie ai părinţilor să le boteze acestora toţi copiii. Oamenii credeau că dacă se lasă de naşi, ei îi vor blestema pe ei şi pe copil şi că vor arde în biserică, la icoană, o lumânare întoarsă. Sursa: „Iosif Berman: A Photo Album” / Arhiva de imagine a Muzeului Ţăranului Român

OLTENIA În sudul ţării, când copilul plângea neîncetat înainte de botez, oamenii credeau că el cere să fie botezat, scrie Florea Marian în cartea sa “Naşterea”. Naşul, care ţinea copilul în braţe, nu era bine să îl liniştească dacă pruncul plângea în faţa preotului, deoarece îi alunga norocul.

De la păgân la creştin: un drum plin de pericole

Exista obiceiul ca din lumânarea de la botezul unui copil să se oprească o bucată, ca să o arate copilului când se va îmbolnăvi, deoarece se va face bine. Naşa îl aducea acasă cu lumânarea de botez aprinsă. Dacă se stingea, era un semn rău. Odată ajunşi acasă, în unele sate se obişnuia să se pună bălegar pe pragul de sus al casei, iar naşa să îl dădea de trei ori în sus, spunând:”Să trăieşti finişorule, să creşti mare”. După ce era pus pe prag, copilul era mutat pe masă şi i se dădea să guste, pe buze, din toate cele puse pe masă, inclusiv băutură, ca să aibă parte de toate în viaţă. Naşa întreaba apoi: „Ce vrei fină, luna şi soarele sau copil sănătos?”, iar fina răspundea: „Copil sănătos”. Naşii păşeau de trei ori peste copil ca să nu se deoache. Se mai obişnuia ca naşa să pună copilul pe pragul casei, iar mama lui să treacă peste el, ca să fie protejat de deochi. În unele locuri la masa de botez nu se făcea joc deoarece se spunea că lăuza nu trebuia să audă lăutarii până la şase săptămâni, altfel va fi „pocită”.

MUNTENIA ŞI DOBROGEA În Drăgoeşti, Ialomiţa, moaşa ducea copilul la un vecin care avea copiii sănătoşi şi aşeza copilul de dimineaţă pe cuptor. Vecinul er