Senatorul de Buzău Ion Vasile, proaspăt demisionar din PSD, a spart astăzi, în prezenţa poliţiştilor, uşa de la biroul său de parlamentar, după ce yala a fost schimbată.
UPDATE Vicepreşedintele PSD Buzău Victor Mocanu afirmă că spaţiul în care a funcţionat biroul senatorial al lui Ion Vasile a fost închiriat acestuia de către organizaţia judeţeană a PSD şi, o dată ce fostul lider al formaţiunii social-democrate a plecat din partid, anunţându-şi demisia din grupul parlamentar în plenul Senatului, era normal să fie schimbată yala la uşa de acces.
Ion Vasile, al cărui birou se găseşte în acelaşi imobil cu cel al organizatiei PSD Buzău, a depus plângere la poliţie împotriva conducerii locale a social-democraţilor pe motiv că a fost împiedicat să-şi exercite activitatea de senator.
"Am fost împiedicat să-mi exercit activitatea de senator, am găsit butucul schimbat, n-am putut intra în biroul senatorial pe care Senatul plăteşte chirie. Am informat Poliţia, l-am informat şi pe preşedintele Senatului. Au pus yală nouă la uşă ca şi cum nu trebuia să fiu şi eu întrebat, pentru că pe acel sediu în care are şi PSD Buzău o cameră Senatul plăteşte trei sferturi din chirie. E un contract încheiat pe perioada mandatului şi asta se poate verifica pe site-ul Senatului", a declarat senatorul Ion Vasile, citat de Mediafax.
Senatorul a adăugat că şi-a strâns lucrurile din biroul senatorial şi se mută într-o altă locaţie.
Luni, Ion Vasile, tatăl jurnalistei Marie Jeanne Ion, care a fost răpită în Irak, a anunţat că demisionează din partid. Ion Vasile şi-a motivat demisia prin faptul că a fost revocat "în mod stalinist" de la conducerea filialei PSD Buzău, adăugând că rămâne parlamentar independent şi nu se va afilia UNPR.
De profesie medic, Ion Vasile, în vârstă de 60 de ani, era membru al partidului încă de la înfiinţare. El a