"Muzica e un infinit. Cat ai sti, nu stii nimic"
Privit dinspre scena, cercul plin cu picturi si vitralii luminoase al salii Ateneului din Bucuresti pare si mai spectaculos, mai impresionant. Ion Miu se aseaza linistit la tambal si trage cu coada ochiului spre public. Sala e plina pana la refuz cu tineri ce asteapta un concert rock, tineri ce poate n-au ascultat in viata lor un tambal. Daramite in recital! Nici un motiv de ingrijorare pentru Ion Miu, care mai tarziu avea sa-mi spuna ca se simte mereu in largul sau, indiferent de formula scenica, public sau sala. "Am o mare experienta. Ma uit in sala si stiu ce trebuie sa fac. Intotdeauna ma adaptez mediului, ma ghidez. Sa canti singur e foarte periculos, orice greseala te da de gol, dar mie imi place si singur, si cu trupa mica, si cu orchestra simfonica, sunt placeri diferite." De asta data, este un recital de vioara si tambal, care, din cauza problemelor de sonorizare, se transforma intr-unul doar de tambal, caci colegul sau de scena ramane impietrit si nici un sunet nu-i iese din instrument. Miu preia controlul, se lanseaza intr-un solo fabulos de 15 minute, ai senzatia ca vezi scantei si aschii sarind furios din tambal, iar finalul il recompenseaza cu valuri de aplauze si de ovatii. Ovatii frenetice, asa cum Ion Miu a primit toata viata, fie ca interpreta muzica lautareasca in restaurante din Amsterdam, folclor romanesc in teatre pariziene, cafe concert la Yokohama sau muzica clasica in sali mari din Sydney.
O mare pasiune: tambalul
Dintre toti muzicantii cu origine lautareasca pe care i-am cunoscut, Ion Miu este de departe cel mai "cuminte", mai linistit, un om care-si povesteste viata cu glas scazut, aproape in soapta. Stam de vorba in restaurantul "Hanul de altadata", din pasajul Villacroix, unde are program seara de seara, atunci cand este in tara. Nu are un umor spumos, nu a
