Caraici-Papy e numele unui papagal neobisnuit de frumos.
I-am putea spune si "giuvaierul verde", pentru ca merita. De cateva luni si-a stabilit "resedinta" in parcul Copou, dar viziteaza si imprejurimile. Asa a ajuns in spatele locuintei noastre, unde ii place sa faca popas de suflet, intr-un tei umbros. O prietena mi-a spus ca, probabil, Papy ne-a gasit adresa pe internet!
Cand soseste in zona noastra, e insotit si anuntat de o cotofana: ea tipa, el caraie. Apoi Caraici se aseaza in tei, pe o creanga bine aleasa. Are o placere pasareasca de a sta pe cate o ramura subtire, care se leagana sub el, apoi, plutind in zbor, coboara la cantina pasarilor de pe pervazul ferestrei noastre. Cand alte pasari se apropie de seminte, el se retrage. Le ingaduie la ospat, dar nu se amesteca cu ele. Stie ca numai pasarile marunte traiesc in stoluri! Dupa ce se ospateaza cu tot felul de seminte, cu fructe si cu firimituri de paine, bea apa dintr-o cutioara, pe care dupa golire o arunca. Un ornitolog mi-a spus ca papagalii sunt foarte gelosi si doresc ca numai ei sa fie luati in seama. De pe pervaz, ne priveste prin geam, dar nu-mi acorda incredere. Dupa ce termina de mancat, face o reverenta si se retrage cu eleganta, tot in teiul preferat.
Papy e cu adevarat un giuvaier. Penajul de un verde stralucitor ii da o stare de bine; se simte bine in penele lui si, mai ales, se stie admirat. Cred ca e asa de bine sa te simti frumos!
Dupa masa isi face minutios toaleta: se ciuguleste in jurul gatului, sub aripi, apoi se alinta cu gratie. Se intoarce la stanga, la dreapta, cu fata, cu spatele, ca sa-i putem admira pe rand trupul verde, elegant, ciocul rosu, gros, puternic si incovoiat, coada lunga, in forma de evantai, atunci cand e rasfirata. Cand zboara, seamana cu o flacara verde, patata putin cu rosu sangeriu. Verdele e culoarea care da stralucire, iar rosul e sem
