Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol şi lupte adevărate, aseară în ring

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

18 sportivi din ţară şi străinătate s-au bătut în ring, în cea de-a doua ediţie a galei K1 Thai-Box. Evenimentul s-a bucurat de succes, dovadă fiind sala neîncăpătoare a Colegiului Tehnic„Traian Vuia“, locul unde s-a desfăşurat concursul.

Cea de-a două ediţie a galei K1 Thai-Box s-a bucurat de un succes nemaiîntâlnit. Nu mai puţin de 800 de persoane au umplut aseară sala de sport a Liceului Traian Vuia din Satu Mare pentru a urmări cele 9 meciuri disputate între luptătorii profesionişti din ţară şi străinătate. Două animatoare din Cluj Napoca au întreţinut atmosfera dintre reprize, iar publicul a fost în picioare la fiecare victorie a sătmărenilor.

Spectacolul a început imediat după orele 20.00, când rând pe rând luptătorii şi-au făcut apariţia în ring. Pe lângă sportivii din Satu Mare, au participat şi din Timişoara, Arad, Sibiu şi Ungaria, care au făcut un adevărat spectacol. Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri s-a disputat între Nicolae Rus şi Alin Carosan, ambii din Satu Mare, care au ridicat spectatorii în picioare.

Abandonuri

Doar în două dintre cele nouă meciuri s-au înregistrat, luptărorii nu au putut duce până la bun sfârşit meciurile. Chiar dacă evoluţia lor a fost destul de bună, pe parcurs, adversarii i-au determinat să renunţe. Marius Munteanu, sătmărean, l-a întâlnit în ring pe ungurul Hosszu Ferenc care a câştigat în final bătălia. Antrenorul sătmăreanului i-a aruncat în ultimele momente al reprizei, prosopul în ring, obligându-l astfel să renunţe forţat.

Meci spectaculos

Ultima bătălie a fost una pe cinste. Cu 37 de victorii câştigate până acum, Szucs Barnabas l-a învins fără drept de apel pe adversarul lui, sportiv de mară clasă, Szabo Gabor din Ungaria. „Mă bucur că am reuşit să adaug încă o victorie. Vă mulţumesc“, a spus Szucs Barnabas, luptător şi unul dintre organizatori

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°