Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: S-a dat startul Olimpiadei Liceelor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

Olimpiada Liceelor din acest an nu va mai fi organizată cu fast. Vor lipsi concertele, artiştii, iar flacăra olimpică nu se va mai aprinde.

Dezamăgire mare în rândul miilor de liceeni slătineni care se pregătiseră pentru marea distracţie de la olimpiada liceelor. Din cauza crizei, Primăria Slatina nu a mai organizat o deschidere cu fast, cu muzică, dans şi concerte. Fiecare şcoală va anunţa azi începerea concursurilor. Nici flacăra olimpică nu se va mai aprinde. „Cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Liceelor este un pic mai săracă. Nu am mai închiriat scenă, nu am mai adus artişti şi singura manifestare în aer liber va fi festivitatea de premiere. Este an de criză, dar am ţinut să organizăm acest concurs între licee. Scopul nostru este să promovăm spiritul de competiţie între tineri şi să ajutăm colegiile să câştige premii în bani prin diferite activităţi”, a explicat Minel Prina, administrator public din cadrul Primăriei Slatina.

Dacă anul trecut au fost alocaţi 500 000 de lei pentru această manifestare, în acest an suma este la jumătate, iar unele din premiile oferite elevilor au fost tăiate. „Acum doi a fost Florin Chilian şi mi-a plăcut tare mult. Aşa o să fie cam plictisitor”, a spus Marius Sandu, elev la Colegiul Naţional Nicolae Titulescu din Slatina.

Festivitatea de premiere, singurul spectacol în aer liber

Cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Liceelor va începe azi cu competiţii sportive la tenis de câmp şi baschet. Până pe 28 mai când va fi finalul olimpiadei liceeni se vor întrece şi la diferite materii, la desen în cadrul probei de grafitti care va avea loc pe 22 mai pe Dealul Grădişte. La cererea tinerilot, organizatorii au introdus o probă nouă în concurs în acest an, cea de voluntariat, echipele trebuind să facă anumite activităţi ca să impresioneze juriul. Competiţia se va termina pe 28 mai cu un spectacol în aer liber.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cadavrul unei femei a fost găsit la marginea unei păduri. Polițiștii au deschis dosar pentru ucidere din culpă

Ziare.com acum 57 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă după ce vineri, la marginea unei păduri din Bragadiru, a fost găsit cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, poliţiş

"Era momentul ca România să intre în programul Visa Waiver". Mesajul ambasadoarei Statelor Unite la București VIDEO

Ziare.com acum o ora
Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la București, a declarat vineri, 10 ianuarie, că "era momentul ca România să intre în programul Visa Waiver", exprimându-și încrederea că această facilitate va aduce mai aproape popoarele ro

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum o ora
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Decizie fără precedent: Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat de justiţie. Cu toate acestea, preşedintele ales al SUA nu va merge la închisoare

Ziarul Financiar acum o ora
Trump a fost condamnat, dar nu se va lua nicio măsură împotriva lui, fiind vorba de o eliberare necondiţionată, ceea ce înseamnă că nu va primi închisoare sau pedepse. În termeni juridici în SUA, Donald Trump a fost „achitat necondiţionat”. Curtea S

Cutremur în judeţul Prahova. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă că seismul a avut loc vineri la ora 15.49, în judeţul Prahova. Acesta a avut magnitudinea 3,4 şi s-a produs la adâncimea de 136,8 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropie

Fără vize în Statele Unite. Iohannis: "Această reuşită va determina dezvoltarea şi mai dinamică a relaţiilor noastre bilaterale"

Ziare.com acum 2 ore
Includerea României în Programul Visa Waiver este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor, a transmis, vineri, 10 ianuarie, preşedinte

SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui Maduro din Venezuela chiar în ziua învestirii sale controversate pentru al treilea mandat

News.ro acum 47 minute
SUA au anunţat o recompensă mărită la 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea preşedintelui venezuelean Nicolás Maduro chiar în ziua în care acesta a depus jurământul pentru un al treilea mandat de şase ani, în urma unor ale

Cinci persoane au ajuns la spital după un accident între un microbuz și o mașină de gunoi. Cine ar fi de vină FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate un microbuz și o autoutilitară pentru transport deșeuri a avut loc, vineri, 10 ianuarie 2025, pe raza comunei Tinosu, sat Predești, din județul Prahova. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahov

NATO nu va susţine noua ţintă de cheltuieli pentru apărare a lui Trump, dar vor exista modificări, afirmă analiștii

Ziare.com acum 2 ore
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) nu va ține cont de propunerea lui Donald Trump, de a crește masiv cheltuielile de apărare, dar probabil va agrea să depășească ținta actuală, potrivit unor oficiali și analiști. Președintele ales al

Victorie pentru CFR Cluj în primul amical din Spania

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins vineri, în cantonamentul din Spania, formaţia germană SV Wehen Wiesbaden, scor 2-0, în primul meci amical disputat de clujeni în perioada de pregătire. În cantonamentul de la Oliva Nova Beach & Golf Resorts, CFR Cluj a înfru

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

3°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°