Dinamoviştii au reluat discuţiile cu fundaşul Cordobei, care devine liber de contract luna viitoare
Conducerea "cîinilor" a pus lupa pe Spania. Pe lîngă Dănciulescu, care va reveni la Dinamo dacă Hercules Alicante nu promovează, roş-albii îl vor din Segunda Division şi pe David Lopes, fundaş central de picior stîng.
Brazilianul Cordobei, locul 10 în campionat, a fost aproape de a semna cu "cîinii" în iarnă, însă conducerea spaniolilor s-a opus din cauza unui conflict între fotbalist şi directorul sportiv. Fundaşului de 27 de ani îi expiră acordul cu Cordoba luna viitoare şi poate semna cu Dinamo din postura de jucător liber de contract. Şefii şi-au făcut deja planuri despre contractul sud-americanului: "Va avea 10.000 de euro pe lună, bonusuri de performanţă şi pentru minutele jucate, plus o primă de instalare!".
Din cauza relaţiei proaste pe care le-a avut cu conducerea Cordobei, Lopes a jucat în 2010 într-un singur meci: 56 de minute pe 27 martie, contra lui Real Sociedad.
3 stoperi de meserie are Dinamo: Moţi, D. Grigore şi L. Goian. Pe acelaşi pot mai pot juca Scarlatache, Diabate şi D. Kone
1 gol pe meci a primit Dinamo, în medie, în partidele acestui sezon de Liga I
"Mergem să luăm biletele de Europa"
Alexe era sigur pe el ieri, înaintea de plecarea la Alba Iulia: "Steaua a pierdut acolo, dar nouă nu ne e frică, ne ducem să batem şi să ne asigurăm locul de Europa League". Cît despre mutările ce-ar putea avea loc între Dinamo şi Steaua la vară, Alexe a declarat: "Nu cred că ar fi o problemă dacă ar ajunge fotbalişti din Ghencea la noi sau invers. Dacă e vorba de oameni valoroşi, nu are nimeni nimic de comentat". (Ioana Mihalcea)
8 vor să plece!
"Cîinii" se vor despărţi de mai mulţi jucători în vară. Cel care impresariază o bună parte din lot, Ioan Becali, a zis i