Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Concurs de cultură generală de Ziua Europei

Publicat in Adevarul, duminică 9 mai 2010 ·

Miss şi Mister Europa au fost aleşi din rândul celor mai bine pregătiţi dintre competitori.Tineri de la mai multe licee din Vâlcea au participat la primul concurs de cultură generală europeană din judeţ.

Primul concurs de cultură generală pe teme europene din Vâlcea a debutat aseară în sala mare a Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Organizat de Centrul Europe Direct al Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul, concursul a strâns la start 21 de competitori liceeni de la mai multe şcoli din Râmnicu Vâlcea dar şi din judeţ. „Este prima competiţie de acest gen din Vâlcea şi ne-am gândit să o programăm cât mai aproape de Ziua Europei, care se sărbătoreşte pe 9 mai. Elevii s-au pregătit cât de bine au putut, iar majoritatea sunt voluntari ai centrului ED", spune Dana Rădulescu, info officer al Europe Direct Râmnicu Vâlcea. Ca orice concurs care se respectă a beneficiat şi de un juriu bine pregătit. Printre cei care au decis care sunt cei mai buni liceeni europeni s-au numărat lectorul universitar Dorel Constantinescu, jurnalista Daniela Ştefănescu sau Mircea Monu, reprezentantul Consiliului Judeţean Vâlcea.

Probe cu emoţii

În prima probă a concursului cei 21 de competitori au avut de răspuns la 10 întrebări din cultura şi politica europeană. „Întrebările au fost destul de simple şi cred că toţi am ştiut răspunsurile corecte", ni s-a confesat Maria Mitruţ, una din concurente în pauza dintre probe. A doua probă a fost însă mai dificilă pentru tinerii competitori deoarece au fost nevoiţi să argumenteze, timp de un minut răspunsul unei întrebări extrase dintr-un bol. „Nu toţi s-au descurcat atât de bine, dar este de înţeles pentru că au avut şi emoţii, mai ales că sala de spectacole a fost aproape plină", ne explică Dorel Constantinescu, membru al juriului. Partea cea mai aşteptată însă de către tinerii veniţi în număr mare să îşi susţină colegii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 35 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 23 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°