Sătenii din unele părţi ale Transilvaniei îl botezau pe copilul care plângea cât mai repede, deoarece se credea că el cere să fie botezat. În schimb, dacă nou-născutul tăcea în timpul botezului şi nu se mişca, ei credeau că e un semn rău, notează etnologul Simeon Florea Marian în lucrarea sa “Naşterea la români”. Sursa: „Iosif Berman: A Photo Album” / Arhiva de imagine a Muzeului Ţăranului Român

TRANSILVANIA

• Naşul, înainte de a pleca la botez, primea un sac de pâine pe care îl păstra ca amintire despre datoria sa.

• În ziua botezului, gospodarul le dădea nutreţ mai bun vitelor, zicând: „mâncaţi şi vă rugaţi pentru copilul meu”. În unele locuri, înainte de masa de botez, naşul arunca păsărilor mei sau grâu care a stat trei zile şi trei nopţi în leagănul copilului, zicând: „să cânte tatălui ceresc laudă şi onoare şi să-l roage, ca să-i dea copilului sănătate!”.

Paradoxul botezului: un copil se leapădă de Satana

• În judeţul Sibiu, când se întorceau de la biserică, îl puneau pe copil pe masă şi se spunea „să fie cinstit ca masa”. Dacă era fată se zicea şi „să fie iubită ca masa”.

• În judeţul Alba, ca şi în Banat, exista obiceiul ca mama, în timpul botezului, să stea acasă şi să cânte, să coasă, să umble iute, iar tatăl, dacă stătea acasă, trebuia să cioplească şi să fluiere, pentru a transmite copilului aceste abilităţi. Când naşa se întorcea cu pruncul acasă, dacă era băiat, era pus să atingă securea, o unealtă agricolă şi un clopot, ca să fie bun tâmplar, agricultor şi cântăreţ. Dacă era fată, ea era lăsată să atingă un ac şi o floare, ca să fie frumoasă şi o bună gospodină.

• În unele locuri se făcea câte un pom care se băga în colac. Pomii se împodobeau cu bomboane, bob fiert înşirat ca mărgelele, zahăr, mere, colăcei, batic, batiste. Părinţii copilului luau colacii cu pomi şi îi dădeau naşului spun