Dinu Patriciu a propus ieri, la Realitatea TV, o amnistie fiscală generală. El a afirmat că, în conformitate cu unele ”surse bancare”, doar în băncile din Elveția se află în așteptare 18 miliarde de euro.

Ce reprezintă această sumă? Practic banii a căror proveniență ar fi greu de explicat de către deținătorii lor, astfel încât preferă să-i țină prin bănci (iar cele din Elveția nu sunt singurele), decât să-i pună la produs (a se citi ”investiții”) în România. O amnistie fiscală ar însemna, practic, curățirea acestor bani, spălarea lor făcută prin lege. Așadar, un act cel puțin imoral. Și, din punct de vedere simbolic, o capitulare a statului în fața profitorilor din ultimele două decenii.

Din punct de vedere pragmatic însă, o amnistie fiscală e cam singura soluție prin care măcar o parte din acești bani s-ar putea întoarce în economia românească. Cinic vorbind, cele mai multe din averile și afacerile statelor occidentale și ale Americii au la bază inechități sociale. Înainte de a fi gentlemani ori lorzi, britanicii și-au tras seva, puterea și banii din colonii. Sau direct din piraterie. Asta după ce au preluat poziția de leadership în domeniu de la spanioli. Francezii, olandezii ori nemții au avut propriile colonii.

Nici americanii nu stau mai bine. Marile terenuri petroliere și fostele plantații de bumbac din Sud se află pe terenurile care le aparțineau la un moment dat triburilor de indieni. Până să devină ”cea mai iubită familie a Americii”, clanul Kennedy s-a ocupat cu traficul de alcool în perioada prohibiției.

Așadar, întrebarea care se pune, extrem de dură, mai ales pentru cei care au trăit pe propria piele efectele devalizării României din ultimele decenii, e următoarea: suntem pregătiți/dispuși să-i acceptăm ca oameni de afaceri onorabili pe cei care au făcut averi ilicite în România (sau pe urmașii lor) în condițiile în care și-ar re