In era retoricii raportarilor la hectar, care n-a apus odata cu Revolutia, a ascunde adevarul economic sub pres nu este de natura sa socheze pe nimeni. Ce-i drept, cand ne-am dat seama ca Guvernul a tinut cat a putut de realitate si a cosmetizat-o pana ce iata, a crapat, am avut perceptia existentei in spirala si ne-am bucurat: in sfarsit ceva cunoscut.
Ce poate fi mai linistitor decat sentimentul familiaritatii, de care nu scapam desi au trecut 20 de ani? Cred ca Silviu Brucan se cracaneaza de ras observand ca i-am dat crezare si, dupa ce trecusera 19 ani, ne-am culcat pe-o ureche asteptand sa se savarseasca minunea de la sine.
Mazel tov! Acum, insa, stam teanc in post, ne simtim nedreptatiti ca niste animalute de companie carora stapanii le chimba brusc meniul si ne gandim: a venit vremea sa iesim inca o data in strada?
E timpul, dar nu e
Multi au oftat nemultumiti privind la imaginile din Grecia. Astia da, barbati! Nu-l lasa pe Papandreou sa le faca program, noua unde ne sunt liderii de sindicat? Si si-au raspuns: la televizor, pentru ca acesti barbati cu iubire de mosie s-au prins ca tot ce conteaza pe pamant, mesajul, trebuie transmis la receptor cu picatura chinezeasca, pentru a fi manipulat cand o veni vremea.
Si vremea a venit, dar ca intotdeauna in patria paradoxurilor, momentul e inoportun. Desi in mintea guvernantilor, bugetarii sunt incolonati pentru a fi asezati la ghilotina celor 25 de procente fara a analiza daca e totuna sa-i tai unui angajat 10 milioane din 40 si altuia sau 5 din 20 - si interogatia se potriveste si in materie de pensii sau ajutor de somaj - ,cred ca mai e nevoie de ceva pentru ca lucrurile s-o ia razna de tot: miscari de strada.
Acest guvern a gresit incalificabil in fata celor care au avut incredere, dar momentul decontului nu a venit. Decat daca suntem inconsti