Rareş de la Impact vorbeşte in premieră despre aventurile pe care le trăieşte de 8 luni in Africa.
'Am vrut să scap de societatea de consum şi să duc o viaţă simplă'. Aşa a inceput povestea autoexilului lui Rareş Timiş, fost component al trupei Impact. În urmă cu opt luni, el a abandonat tot ce avea în ţară şi a plecat alături de un prieten în Africa. Până acum, nu a vorbit despre asta cu nici un ziar din România.
Citeşte şi "Impact: E mai uşor să construieşti o casă decât să lansezi un single în România"
Înainte de a pleca, Rareş a pus ordine în lucruri. Cristinei, fosta lui colegă, i-a lăsat titulatura trupei Impact şi studioul de înregistrări, iar fostei iubite, Miruna, agenţia de impresariat. A păstrat însă vila din Domneşti, de pe urma căreia încasează o chirie lunară de 700 de euro. Apoi, alături de amicul lui, Costin Voicu, fost stilist pentru vedete, a luat drumul Africii, pe care “o bate” într-un Land Rover.
Ne-a vorbit despre aventura sa incredibilă dintr-un internetcafe din Mozambic, ţara în care se află acum. “Am fugit de tot ce-am cunoscut, iar acum, din cauza presei, mă caută pe internet toţi românii din Africa. Vreţi să mă faceţi celebru când eu încerc să fug de acest lucru?”, ne-a întrebat, amuzat, Rareş. Nu are semnal la telefonul mobil
Fostul muzician ne-a povestit că a stat luni întregi fără semnal la mobil şi că ultima oară a vorbit la telefon cu tatăl lui la începutul anului. Nu se grăbeşte să revină în ţară, dar s-ar putea să fie nevoit s-o facă: “Mai am doar două file libere pentru vize pe paşaport. Sper să rezolv problema prin corespondenţă, altfel va trebui să mă întorc pentru câteva zile”.
De opt luni, Rareş doarme în sălbăticie, printre animale, şi cu toate că s-a vaccinat, n-a scăpat de necazuri: “Am făcut malarie în Ghana. Dar după un tratament-şoc, în trei zile m-am pus pe picioare”.
Di