Mesajul a fost trimis. Multumesc!

7 goluri sînt un handicap mare, dar Cupa se decide la Bucureşti » Noi credem în minuni. Poate prea mult

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 9 mai 2010 ·

Oltchim a ţinut pasul ieri cu Viborg doar în prima repriză, apoi a urmat alunecarea în disperare, neputinţă, blocaj

Între Viborg şi Oltchim nu mai e loc de surprize. Cele două echipe se cunosc mult prea bine, s-au ciocnit în ultimii ani aproape fără excepţie, iar bilanţul direct e echilibrat. Cinci victorii pentru vîlcence, un egal, şase succese daneze. Ieri, totul s-a şters cu un imens burete. S-a pornit de la zero. Altă zi, altă poveste, alt meci, altă miză. Cea mai mare de pînă acum. Uriaşă. Jucătoarele de la Oltchim recunosc: "Am greşit, iar miza se poate să fie prea mare!" (video)

După cum a început disputa, campioana României arăta pusă pe fapte mari. A deschis scorul, prin Lecuşanu, apoi a condus mereu preţ de 13 minute, chiar şi cu două goluri: 7-5. Din acel minut al cifrei ghinioniste, s-a intrat în ceaţă. Pînă la borna 22 a cronometrului a durat seceta română, timp în care gazdele au tot marcat. Serie de cinci pumni. Încă nu se dezlănţuise Popovici, dar a acţionat Jurack. Oltchim a răspuns cu reuşitele Adei Nechita, cele două cu care a rămas pînă la sfîrşit.

14-11 la pauză, rezonabil, mai ales că şi partea a doua a început în aceeaşi notă. Pînă la 16-13 totul a fost în marjă, apoi însă a venit o serie de patru goluri a Bojanei Popovici. Diferenţa a crescut, jocul s-a rupt, Vîlcea nu a ştiut să profite de situaţiile de superioritate, a ratat din poziţii favorabile. Doar Paula Ungureanu a tresărit parcă trezită din visul urît şi a apărat cîteva mingi, ţinîndu-şi echipa în viaţă. Din atac, Stanca e singura cu un procentaj de sută la sută al reuşitelor.

Pentru Oltchim au jucat şi emoţia primei finale de Ligă din istorie, faţă de a cincea pentru Viborg, şi căderea fizică, şi lipsa de luciditate. S-a încheiat 28-21 pentru gazde. O povară grea pentru retur.

5 trofee europene are Viborg în pa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump confirmă o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, sugerând că decizia ar putea fi luată în funcţie de negocierile comerciale - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu exclude retragerea unor trupe americane staţionate în Europa, dar a sugerat că o astfel de măsură ar putea face parte din negocierile mai ample privind comerţul, relatează agenţia poloneză de p

Incendiu într-un bloc de locuinţe situat pe Aleea Haiducului din Capitală. Trei persoane au fost rănite, alte câteva zeci au fost evacuate

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe situat pe Aleea Haiducului din Bucureşti. Primele date furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Utgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov arată că trei persoane sunt rănite iar al

Trafic feroviar oprit pe Valea Prahovei, după ce un tren a lovit un camion. Alte trei trenuri de călători staţionează - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Circulaţia feroviară este temporar oprită, vineri, între staţiile Sinaia şi Buşteni, în urma unui accident feroviar produs după ce şoferul unui autocamion a intrat pe linia ferată, autovehiculul fiind lovit de un tren care venea de la Budapesta şi î

Bătălia taxelor vamale: China răspunde SUA și mărește tarifele pentru produsele americane la 125%

Libertatea acum 37 minute
China a anunțat creșterea tarifelor la importurile din Statele Unite cu un procent impresionant de 125%, începând de mâine, 12 aprilie 2025, potrivit CNN.

INS: În martie 2025, rata anuală a inflației a scăzut la 4,9%

Capital acum 55 minute
Rata anuală a inflației a scăzut la 4,9% în martie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În februarie 2025, rata anuală a inflației a fost 5%.

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași și alți trei medici, cercetați de procurorii DNa pentru fapte de corupție

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții: 1. TINICĂ GRIGORE, manager al Institutului de Boli Cardiovasculare Profesor Doctor George I.M

Philip Morris International prezintă Raportul Integrat 2024 și progresul în călătoria spre un viitor fără fum

HotNews acum o ora
Raportul Integrat pentru anul 2024 marchează un deceniu din călătoria Philip Morris International (PMI) către un viitor fără fum Philip Morris International a publicat cel de-al șaselea Raport Integrat anual și a marcat astfel 10 ani de transformare

Marcel Ciolacu, noi reproșuri pentru Victor Ponta: Înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Victor Ponta „înjură și vrea să dea jos” guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut și cu alte guverne PSD, după ce PSD l-a primit înapoi și i-a dat șansa să candideze și să ajungă

Cum va fi vremea de Paște. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Capital acum o ora
Prognoza meteo pentru perioada 14 aprilie – 11 mai 2025 aduce vești importante pentru toți cei care plănuiesc activități în aer liber, inclusiv de Paște și 1 Mai. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit în majoritatea regi

Statele Unite au ajuns la un acord cu Panama pentru desfăşurarea de trupe în apropierea canalului

News.ro acum 28 minute
Trupele americane sunt autorizate să fie desfăşurate în jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral văzut joi de AFP, o concesie majoră făcută Washingtonului, chiar dacă posibilitatea unor baze militare este exclusă. Prezenţa trupelor ameri

Vremea

București
acum

vin.

-2°/11°
sâm.

2°/11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

1°/9°
dum.

4°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/8°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

11°
vin.

-2°/15°
sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/19°