La debutul în echipa de Cupa Davis, Adrian Ungur (25 ani, 167 ATP) a reuşit să câştige simpatia publicului prin dăruirea din teren. El a câştigat un set după ce a fost condus cu 5-1. Piteşteanul a pierdut în faţa ucraineanului Serghei Stahovski, cu scorul de de 6-2, 6-7 (3), 7-5, 7-5, după un meci care a durat trei ore şi 16 minute.
În absenţa lui Victor Crivoi, care a suferit o ruptură musculară, a doua „rachetă" a României în echipa de Cupa Davis contra Ucrainei - partidă ce a avut loc la Arenele BNR - a devenit Adrian Ungur (25 de ani). Jucător profesionist de la 16 ani, piteşteanul nu a strălucit la începutul carierei prin performanţele sale.
Marcat de dese accidentări şi fără o susţinere în ţară, Adi s-a hotărât în 2006 să plece în Italia, imediat după ce s-a căsătorit cu Liana Balaci, fiica fostului mare internaţional al Univesităţii Craiova, Ilie Balaci „Atât eu, cât şi Lia rămăsesem fără antrenori în ţară, aşa că am hotărât de comun acord să mergem în Peninsulă pentru a încerca ceva mai bun", povesteşte Adi, care a fost antrenat acolo de Adrian Voinea, iar acum se pregăteşte la şcoala unuia dintre cei mai buni tenismeni italieni, Filippo Volandri.
Abia anul trecut tenismenul a intrat între primii 200 jucători ai lumii şi a câştigat primul turneu challenger, ajungând, de asemenea, până în semifinalele mai multor competiţii. Fiind al treilea jucător român cu cea mai bună clasare în ierarhia mondială şi având rezultate bune în ultimul sezon, Andrei Pavel, căpitanul nejucător al Cupei Davis, l-a convocat pentru prima dată în echipa României de Cupa Davis.
Aflat în faţa celei mai mari provocări din cariera sa - după ce mai avusese câteva tentative în anii trecuţi, fiind chemat în lotul lărgit şi apoi lăsat de izbelişte - Adi Ungur nu a scăpat de emoţii în prima sa partidă, pierzând în faţa ucraineanului Serghei Stahovski, cu scorul de de 6-2