Zece povestiri din Epoca de Aur a ales Cătălin Mihuleac să aştearnă în cel mai recent volum al său de proză scurtă. "Zece povestiri multilateral dezvoltate" nu e nostalgie, ci o privire spre trecut, cu înţelegere şi cu umor.
Libertate fără "poezie" sau dictatură mustind de metaforă personală? Ce să alegi? Cătălin Mihuleac mărturiseşte, o dată cu cele "Zece povestiri multilateral dezvoltate" ale sale (Ed. Cartea Românească, 2010), că într-un fel era mai bine înainte.
"Făcându-mi un bilanţ cerut de cronologia personală, am fost forţat să recunosc, cu surprindere jenată, că amintirile mele cele mai frumoase sunt plasate în societatea de tristă amintire. Neavând de ales, generaţia mea a fost forţată să caute în toţi acei ani crunţi o anumită poezie în tot ce trăia. A fost condamnată, aşadar, la cea mai barbară pedeapsă din câte există: la «poezie silnică»".
Cele zece povestiri spuse hâtru de Mihuleac sunt: "Clara de Cotnari", "Povestea bancnotei mele de 100 de dolari", "Nea Ghiţă şi nea Vali: doi regi", "Actorul iubitului conducător", "Preludierea prin Nea Nicu", "Valsuri şi blugi marca Strauss", "Fotbaliştii îşi tratau iubitele cu mult Pepsic", "P.C.R. în R.F.G.", "Armata ca un uter" şi "Cu zece kile de pastramă şi două idei puteai schimba lumea".
Pentru dumneavoastră am ales povestea lui Daniel Gaftea, "actorul iubitului conducător". Pe scurt, Daniel era un actor "neîmplinit", până în ziua în care omul partidului l-a însărcinat să fie recitator de versuri omagiale. Păcatul actorului, însă, era că avea plăcerea de a rescrie versurile omagiale. Până când, la o înregistrare pentru televiziune, se trezeşte recitând altceva...
"Nu era primul actor care confunda borcanele, dar aşa boacănă n-o mai făcuse nimeni. Sub ochii cât cepele ai celor prezenţi, Daniel a recitat, cu vocea Paşei din Vidin, din actul doi al pi
