Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Susţinătorii orelor de religie pot răsufla uşuraţi, acestea rămân în programa şcolară

Publicat in Adevarul, duminică 9 mai 2010 ·

Religia nu vor mai fi înlocuită cu ore de istorie a religiilor sau a artelor aşa cum se propunea într-un proiect. Profesorii şi părinţii condamnă atitudinea unor reprezentanţi ai ministerului care încearcă de ani buni să elimine această materie.

Deputaţii din Comisia de educaţie au decis eliminarea din proiectul Legii educaţiei a prevederii care dădea posibilitatea elevilor ca, la cerere, să poată urma alte cursuri în locul celui de religie.

Concret este vorba despre al treilea punct al capitolului 17 din Legea educaţiei, care stipula că, "la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar".

Nimeni nu ştie însă cum a ajuns această reglementare în lege, deoarece, toată perioada cât proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, acest punct nu a existat.

"În opinia mea, acest punct a fost introdus de cineva care nu are nicio treabă cu şcoala. De fapt, de mult se încearcă eleiminarea acestei materii din programa şcolară, chipurile pentru aerisirea planului cadru, dar eu sunt convinsă că nu vor reuşi acest lucru", afirmă directorul Şcolii Constantin Brâncoveanu din Galaţi, Monalissa Nica.

După toate probabalilităţile, reglementarea a ajuns direct de la Ministerul Educaţiei întrucât ministrul Daniel Funeriu se declară un aprig susţinător al acestei idei.

"S-au ridicat argumente de natură organizatorică, e limpede că această măsură poate să ridice, prin ambiguitatea formulării, nişte probleme reale, şi prin dificultăţile legate de organizare", spune ministrul Daniel Funeriu.

Susţinere pe toate fronturile

Evident că profesorii de religie sunt în total dezacord cu ministrul educaţiei.

"Se spune că noi, profesorii de religie îndo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°