Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii organizeaza proteste împotriva Guvernului

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 9 mai 2010 ·

Toti liderii sindicatelor din Mures se arata foarte deranjati de masurile dure anuntate de Traian Basescu prin care pensiile vor fi scazute cu 15%, salariile cu 25% si ajutoarele de somaj cu 15%.

Doar pensionarii par însa convinsi sa protesteze împotriva acestor masuri. În data de 12 mai ei spera sa obtina aprobarea organizarii unui mars civilizat prin care sa protesteze împotriva scaderii pensiilor.

Guvernantii sunt iresponsabili

„Sunt indignat de aceasta decizie. Cum se poate ca noi sa fim raspunzatori pentru iresponsabilitatea celor care ne-au guvernat? Aceste masuri anuntate sunt rezultatul unei guvernari iresponsabile. Noi nu suntem datori statului român. Noi nu putem suporta cele 15 procente. Sa le suporte cei care le-au înfiintat. Nu vrem sa fim umiliti pe ultimii metri din viata noastra.”

Ioan Hasasiu, presedintele Sindicatului Pensionarilor Mures

Punem lacatele pe scoli?

„Din punctul meu de vedere nu cred ca aceasta scadere se va pune în practica. Noi avem mai multe finantari, dar orice se poate întâmpla în aceste vremuri în România. Marti si miercuri vom avea întâlniri cu reprezentantii guvernului si sper sa venim cu o rezolvare de la Bucuresti. Daca vor continua sa spuna ca pun în practica aceste taieri, vom pune lacatele pe scoli si mergem acasa.”

Ioan Sacarea, liderul Sindicatului Spiru Haret Mures

Nu vom sta cu mâinile în sân

„Nu suntem fericiti de aceste afimatii. Nu vom sta cu mâna în sân. Deja au început întâlniri ale sindicatelor cu Guvernul si la nivel de tara s-a creat un secretariat al sindicatelor. Acolo participa reprezentanti ai sindicatelor din buget dar si din economia reala. Acest secretariat va urmari si va contracara deciziile ce se vor lua în continuare. Probabil ca vom fi convocati la o sedinta nationala a sindicatelor pentru a vedea ce facem în continuare.”

Calin Orlando Coc

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un șofer și-a turat mașina până a umplut de fum o stradă, la Arad / Reacția polițiștilor

HotNews acum 26 minute
Un şofer de 36 de ani din Arad a fost amendat de polițiști cu peste 1.000 de lei și a rămas fără permis de conducere pentru 30 de zile, după ce şi-a turat maşina şi a umplut cu fum o stradă din Arad. Întregul moment a fost surprins într-o filmare, c

„JD Vance datorează scuze României”. Un editorialist Bloomberg a analizat cazul Călin Georgescu și are un mesaj pentru vicepreședintele SUA

HotNews acum 2 ore
Dacă s-ar fi deranjat să caute dovezile, JD Vance ar fi văzut instituții românești atacate, care au nevoie de sprijinul SUA, scrie jurnalistul Marc Champion într-un text de opinie publicat luni dimineață de Bloomberg. În februarie, când a criticat E

Oradea: O femeie a murit lovită de tren, după ce a fost imobilizată pe şine de un bărbat care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment/ Presupusul agresor a fost arestat preventiv pentru omor

News.ro acum 8 minute
O femeie de 52 de ani a murit lovită de un tren, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost imobilizată pe şine de un bărbat care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment. Presupusul agresor, în vârstă de 46 de ani, a fost arestat pre

UPDATE - Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Valu lui Traian şi Basarabi, după ce o persoană a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, reluat/ Trei trenuri vor ajunge cu întârziere la destinaţie

News.ro acum o ora
Traficul feroviar a fost oprit temporar, luni, între staţiile Valu lui Traian şi Basarabi, din cauza unui accident feroviar, soldat cu decesul unei persoane, care a fost surprinsă în gabaritul căii, pe firul II, de trenul IR 1686, care circulă în re

Bebelușul DISPĂRUT din Maternitatea din Bacău, ar fi fost, de fapt, vândut de mamă. Suma pentru care femeia ar fi renunțat la unul dintre copiii ei

Gandul acum o ora
Bebelușul răpit din Maternitatea din Bacău ar fi fost, de fapt, vândut de propria mamă, care a și dat alerta privind lipsa băiețelului. Tânăra care a plecat cu bebelușul din maternitate a fost reținută. Surse judiciare susţin că tânăra de 19 ani s-a

Premieră MedLife: primele reconstrucţii mamare asistate robotic la Cluj, pro-bono

News.ro acum o ora
Grupul MedLife continuă să inoveze în chirurgia oncologică şi reconstructivă, realizând în premieră la Cluj-Napoca primele reconstrucţii mamare asistate robotic din sistemul privat, de altfel printre primele intervenţii de acest tip din Europa de Es

O tânără de 18 ani s-a înecat după ce s-a speriat de un urs și a căzut într-un lac din Harghita

G4Media acum o ora
O tânără de 18 a murit după ce s-a speriat de un urs și a căzut de la înălțime în lacul Frumoasa din județul Harghita, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție. Vineri, 25 aprilie, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesiza

Coreea de Nord confirmă la rândul său că a trimis trupe în Rusia

News.ro acum 6 ore
Coreea de Nord a confirmat pentru prima dată că a trimis trupe în Rusia, a anunţat luni agenţia de presă de stat KCNA, susţinând că soldaţii săi au ajutat Moscova să recucerească zone din regiunea rusă Kursk aflate de luni de zile sub control ucrain

Managerii români se așteaptă la creșterea prețurilor în toate domeniile de activitate în următoarele săptămâni

G4Media acum 2 ore
Managerii români se așteaptă la o creștere moderată a activității economice în industria prelucrătoare, comerțul cu amănuntul și servicii și la creștere a prețurilor în toate domeniile de activitate ale economiei, conform anchetei de conjunctură a I

Percheziţii în cinci judeţe şi în Capitală, la presupuşi infractori care ar fi falsificat datele financiare ale unor societăţi pentru a obţine bunuri pe care nu le-au mai achitat/ Cinci persoane, duse la audieri/ Prejudiciul depăşeşte 700.000 de lei

News.ro acum o ora
Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţaau făcut, luni, sub coordonarea unui procuror, 12 percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Timiş), Caraş-Severin, Ilfov, Braşov şi în Bucureşti la locuinţele unor pre

Vremea

București
acum

16°
lun.

5°/19°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

12°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
Constanta
acum

14°
lun.

5°/14°
mar.

6°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/19°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°