Voi dedica rubrica de faţă, astăzi, celei de-a doua părţi a teribilei scrisori primite de la familia Haidău din Târgu-Jiu.
Grigore şi Elena-Doina Haidău descriu cu emoţie zilele de 24-25 decembrie 1989, când au plecat să recupereze trupul neînsufleţit al fiului lor. Grigore-Cătălin (19 ani), elev la o şcoală de ofiţeri din Braşov, fusese împuşcat de „terorişti". Ajunşi pe Valea Oltului, soţii Haidău au trecut prin momente traumatizante.
„... Nu ştiu în ce localitate eram, dar era un loc fără case. După ce am urcat o pantă, deodată în faţa noastră a apărut un om înalt, îmbrăcat într-o şubă, cu căciulă pe cap şi cu un pistol automat la piept. Eram speriaţi. I-am zis soţiei să micşoreze puţin viteza, apoi să demareze (să nu oprească). Prezenţa de spirit a soţiei a fost că a oprit exact lângă el. El s-a pus cu mâinile pe capota maşinii. În acel moment, din stânga şi din dreapta maşinii, din nişte şanţuri, au apărut vreo 8-10 militari, care ne-au înconjurat, cu automatele îndreptate spre noi. Am ieşit din maşină tremurând şi plângând. Printre lacrimi l-am văzut pe acel tânăr locotenent. Tremurând şi cu vocea stinsă, abia vorbind, ne-a zis: «Doamnă, dacă nu opreaţi, praf vă făceau băieţii mei».
Plângând, i-am spus ce ne-a zis locotenent-colonelul la ieşirea din Râmnicu Vâlcea. I-am arătat telegrama. După 10-15 minute ne-a dat drumul, avertizându-ne să mergem prudent, că putem fi împuşcaţi.
Am luat-o pe Bran. Beznă de parcă eram în iad. Într-o curbă era să cădem într-o râpă. În apropiere de Codlea se auzeau împuşcături.
Numai Dumnezeu ştie cum am ajuns. La ora 22.00 intram în Braşov. Baraje de militari la tot pasul - din 50 în 50 de metri - ne opreau. La 22.30 eram în faţa Şcolii Militare. Acolo, totul era în întuneric. La poartă, un ofiţer şi doi militari înarmaţi de luptă ne-au confirmat moartea lui Cătălin. Altceva nu ne-au spus (împrejurăril
